monitorulcj.ro Menu
Politică

Subvenţii de 6,1 mil. € pentru partidele politice

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, marţi într-un comunicat de presă, că partidele politice au primit, în luna iunie, subvenţii care se ridică la suma totală de 28.752.259,34 lei.

Sursa citată mai precizează că valoare subvenţie rezultată în urma aplicării prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare.

Prin urmare în iunie, PSD a primit suma de 16.361.358,62 lei, PNL i-a fost virată în cont suma de 7.496.157,59 lei, USR a primit suma de 2.204.416,31 lei, ALDE - 1.629.367,68 de lei, iar PMP - 1.060.959,14 de lei.


AEP adaugă că UNPR ar fi trebuit să primească o subvenţie în valoare de 43.754,14 lei, însă aceasta a fost suspendată, printr-o decizie a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente din 31 martie 2016.

„Acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut la art. 24 din Normele de aplicare a Legii nr. 334/2006 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată”, conchide sursa menţionată.