Politică
Primăria Cluj are adăpost pentru cai
Un adăpost pentru animale de talie mare a devenit funcţional începând din această săptămână pe strada Bobâlna nr. 65, pe un teren aflat în proprietatea RADP, în vecinătatea centrului pentru câinii fără stăpân.
Proiectarea a fost realizată de firma SC Nda7 Proiect SRL, valoarea contractului fiind de 41.650 de lei, iar de execuţie s-au ocupat cei de la Gentilia Construct SRL. Valoarea lucrărilor a fost de peste 230.000 de lei, acestea fiind executate în şase luni. “Acest adăpost este destinat animalelor abandonate sau confiscate de pe domeniul public pentru că proprietarii lor au încălcat legislaţia privind circulaţia atelajelor şi a animalelor pe raza municipiului. Este vorba despre HCL 270/2009 prin care se stabilesc măsuri privind circulaţia animalelor domestice pe raza municipiului Cluj-Napoca. Conform art. 4, se impunea ca RADP Cluj-Napoca să aibă în permanenţă un adăpost amenajat şi furaje pentru a asigura pentru o perioadă de cinci zile adăpostirea a cel puţin cinci animale capturate de pe domeniul public al municipiului, până la recuperarea lor de către proprietari sau până la valorificarea lor în cazul în care proprietarii nu le mai revendică”, au explicat reprezentanţii municipalităţii. Clădirea are un nivel şi o suprafaţă construită de 184,48 mp. Adăpostul poate “caza” animale precum cabaline, măgari, oi, capre sau vaci. Anul trecut, poliţiştii locali au confiscate 63 de cai şi 19 atelaje de pe străzile oraşului, majoritatea fiind identificate în zona Gheorgheni, pe Bulevardul Muncii şi pe străzile Oaşului, Maramureşului şi Dâmboviţei. În total, s-au aplicat 31 de amenzi în valoare de 4500 lei. În acest an, s-au confiscate 53 de cai şi 14 atelaje din zone precum Valea Chintăului, Bulevardul Muncii sau strada Oaşului. În anul 2011, zece animale au fost valorificate la licitaţie, conform legii, suma obţinută fiind de 5.000 de lei. Restul animalelor au fost recuperate de către proprietari, după achitarea costurilor de întreţinere (circa 500 de lei/animal). M.O.