monitorulcj.ro Menu
Politică

Peste 10 străzi şi alei vor fi modernizate

Consilierii locali au aprobat în şedinţa de marţi studiile de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea a peste zece străzi şi alei din Cluj-Napoca.

Este vorba despre strada Răsăritului şi aleile adiacente ale acestei străzi, dar şi ale străzilor Fântânele, Heinrich Heine şi D.I. Mendeleev. De asemenea, vor fi modernizate şi străzile Căpitan Grigorie Ignat, aleile şi parcările adiacente străzilor Lacul Roşu, Ciocârliei şi Bârsei. Potrivit proiectelor de hotărâre privind modernizarea mai multor străzi, vor fi reabilitate şi strada Salcâmului şi aleile Tarniţa, Firiza, adiacente Căii Mănăştur. Lucrările vor fi realizate de firma Diferit.

Din textul proiectelor de hotărâre reiese faptul că reparaţiile la toate aceste străzi şi alei au fost necesare deoarece betonul degradat nu mai asigură siguranţa circulaţiei rutiere, nu sunt suficiente parcări, iar scurgerea apei se realizează impropriu, această situaţie fiind întâlnită pe strada Răsăritului şi pe aleile adiacente străzilor Fântânele sau Slacâmului. Din cauza locurilor de parcare insuficiente, maşinile sunt parcate pe marginea carosabilului şi pe trotuare, ceea ce împiedică circulaţia pietonilor.    G.D.