Politică
Crețu: „Alianța Vestului nu poate accesa direct fonduri structurale”. Tarcea: „Dorim să accesăm fonduri în exercițiul 2021-2027”.
Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu, susţine că, în cadrul actualei perioade de programare 2014-2020, nou înființata Alianță a Vestului nu poate să acceseze direct fonduri europene. Autoritățile din Cluj vorbesc, însă, încă din luna octombrie despre proiecte comune pentru exercițiul bugetar 2021-2027.
Comisia Europeabă sprijină, însă, schimbul de bune practici pe teme de dezvoltare urbană între autoritățile locale. „Un oraș poate învăța de la un altul – care are poate mai multă experiență în folosirea fondurilor europene – despre implementarea cu succes a proiectelor, depășirea eventualelor blocaje, pregătirea cadrului strategic pentru următoarea perioadă de programare. Cred că aceste schimburi de bune practici pot să ajute la întărirea capacității administrative a autorităților locale și să contribuie, totodată, la o rată mai bună de absorbție a fondurilor UE”, a spus Corina Creţu.
Oficialul european precizează că fiecare dintre orașele care au constituit această Alianță – Cluj-Napoca, Timișoara, Arad și Oradea – are la dispoziție bani în cadrul Programului Operațional Regional, în cadrul axelor privind dezvoltarea urbană.
În plus, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, fiecare municipiu reședință de județ are alocați bani pe care îi poate gestiona în mod direct. „Astfel, în perioada 2014 – 2020, autoritățile române au alocat cu titlu indicativ municipiului Cluj-Napoca 45,2 milioane de euro, Timișoara are alocate 55,9 milioane de euro, Arad – 38,9 milioane de euro, iar Oradea primește 36,1 milioane de euro”, a afirmat comisarul european, citată de Făclia.
Crețu: „Sunteţi un exemplu de bune practici pentru întreaga ţară”
În urmă cu două săptămâni, comisarul european a lăudat Ardealul, despre care a spus că este „campion la atragerea banilor europeni”.
„Vă asigur de tot sprijinul meu până în ultima zi a mandatului european, pentru că avem nevoie disperată de proiecte noi pentru a nu pierde aceşti bani care sunt alocaţi României. Am vorbit cu domnul Boc despre proiectul trenului metropolitan pentru Cluj. Luni (3 decembrie 018 – n.r.) voi fi la Oradea, avem un proiect de modernizare a oraşului, vom inaugura podul peste Criş în valoare de 5 milioane de euro. Este meritul dumneavoastră, pentru că aveţi cele mai multe realizări şi, din păcate, în alte părţi nu prea am ce inaugura. Sunteţi un exemplu de bune practici pentru întreaga ţară”, a spus Corina Creţu, la Cluj.
„Ne dorim să putem accesa fonduri pentru exercițiul 2021-2027”
„Trebuie să ne mişcăm şi să ne mobilizăm pentru că nu mai putem să stăm după Bucureşti ca să aloce bani după bunul plac şi să încurce mai tare lucrurile. (Alianța Vestului - n.r.) nu este o alianță juridică, dar pentru a obține bani de la București trebuie să fii o regiune puternică (…) trebuie să facem pași importanți pentru a putea lua bani direct de la Bruxelles, fără a mai fi necesar să treacă prin filtrul Bucureștiului. Asta ne dorim, să putem accesa fonduri pentru exercițiul 2021-2027, pentru că după 2027 este foarte posibil să nu mai fie bani pentru infrastructură, transport etc”, declara în octombrie viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.
Primul proiect al Alianței Vestului: tren de mare viteză Cluj-Oradea-Arad-Timișoara
„Practic regiunea trebuie să aibă un proiect comun, în ceea ce privește Clujul, Bihorul, Aradul și Timișoara, prin construcția de trenuri de mare viteză, de autostrăzi și de a fi aceste județe interconectate. Acesta este planul și este direcția pe care dorim să mergem. Dacă discutăm de autostrada Cluj - Borș, de alte drumuri alternative care pot duce până la Timișoara sau pe calea ferată... asta trebuie să facem”, a spus Dan Tarcea.
Citiți și:
ALIANȚA VESTULUI, lansată oficial la Timișoara. Boc: "Nu e un proiect de separatism teritorial!"