monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatorul PMP, Vasile-Cristian Lungu: « politica de stat în aceste centre de plasament este: “Mai bine psihiatrie decât terapie”»

Președintele PMP Cluj, Vasile-Cristian Lungu, a adresat în plen o interpelare pe tema centrelor de plasament și a practicilor manifestate în cadrul lor. Conform surselor senatorului, copiilor aflați sub protecția acestor instituții li s-ar administra nejustificat sedative pentru a le ține comportamentul sub control.

Interpelarea adresată Ministrului Muncii și al Justiției, Sociale, Lia-Olguța Vasilescu și Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu a început prin prezentarea unor statistici îngrijorătoare. Conform senatorului Vasile-Cristian Lungu, „Informațiile care circulă în spațiul public arată că în acest moment  19.333 de copii se află în centrele de plasament ale statului în România, iar 5.483 dintre acești copii iau medicamente psihiatrice, adică exact 28%. În ceea ce privește copiii cu dizabilități din cei 5.959 de copii prezenți în centrele de plasament, 3.425 primesc tratament psihiatric, adică 57%. Printre medicamentele pe care aceștia le iau, se află unele extrem de puternice nepotrivite pentru vârsta unor copii de 10 și 14 ani și cu greutăți cuprinse între 29 și 60 de kilograme."

Se pare că s-au observat și comportamente neobișnuite din partea elevilor care proveneau din anumite centre de plasament. Aceștia aveau două extreme: fie erau agitați în timpul orelor, fie adormeau subit. Senatorul atrage atenția asupra tratamentelor medicamentoase necorespunzătoare: "Sedativele administrate acestor copii la vârste atât de mici, pot afecta grav atât sănătatea lor psihică cât și fizică. Administrate pe termen lung și fără a fi necesare, sedativele pot duce la dezvoltarea unor forme grave de Parkinson și pot să scadă considerabil IQ-ul acelor copii care le primesc."


Acesta continuă interpelarea printr-o formulare succintă a practicilor din centrele de plasament: "Mai bine psihiatrie decât terapie". Motivul care stă la baza afirmației senatorului este reprezentat de scuzele care ar fi invocate de personalul din centrele de plasament, conform presei: centrele sunt suprapopulate, iar copii devin uneori prea agitați.

Având în vedere aceste aspecte, senatorul Vasile-Cristian Lungu și-a arătat interesul pentru situația centrelor din județul Cluj. El a solicitat, la finalul interpelării, informații despre numărul total de copii din centrele de plasament, dar și despre câți dintre aceștia se află sub tratament psihiatric medicamentos.