Politică
PSD amână alegerile în toată ţara
PSD amână alegerile interne în toate organizaţiile judeţene din ţară pentru a pregăti scrutinele electorale parţiale din 11 iunie.
“În luna iunie sunt alegeri locale în mai multe localităţi şi din acest motiv s-au amânat în toată ţara. Probabil că vor avea loc după sezonul estival”, a explicat liderul PSD Cluj, Horia Nasra.
Guvernul a stabilit în data de 11 iunie 2017 organizarea scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 49 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului etc.
Alegerile parţiale vor fi organizate în cinci municipii – Moineşti, judeţul Bacău, Craiova, judeţul Dolj, Târgu Jiu, judeţul Gorj, Lupeni, judeţul Hunedoara, Roman, judeţul Neamţ, nouă oraşe – Râşnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinţi-Târg, Ţăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Buşteni, Băicoi şi în 35 de comune, se arată într-un comunicat al guvernului.