monitorulcj.ro Menu
Politică

În curând se va decide conducerea Ministerului pentru fonduri europene

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că în cadrul coaliţiei de guvernare s-a convenit ca până la sfârşitul lunii august să fie stabilit titularul viitorului minister care se va ocupa de absorbţia fondurilor europene.

Kelemen Hunor a ţinut să precizeze că ar putea fi vorba de o persoană “neînregimentată politic”, arată Mediafax. Liderul UDMR a explicat că au fost vehiculate pentru acest portofoliu câteva nume, dar nu s-a stabilit, deocamdată, cine va ocupa funcţia de ministru. “Am discutat în coaliţie despre necesitatea înfiinţării unui minister privind fondurile europene, au fost vehiculate două-trei nume, dar nu am stabilit exact cine va fi. Urmează ca până la sfârşitul lunii august să fie stabilită persoana care va conduce acest minister. Toată lumea a fost de acord cu necesitatea înfiinţării unui minister pentru fondurile europene. Probabil va fi persoana care va discuta despre toate proiectele mari care trebuie aprobate, dar nu în locul miniştrilor, ci ca un singur interlocutor. Ceva de genul acesta se conturează. Persoanele care au fost vehiculate nu sunt înregimentate politic neapărat”, a spus Kelemen, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, viitorul minister va fi unul “de interfaţă către Bruxelles, nu unul care să gestioneze fondurile europene, pentru că nu vor fi transferate fonduri către acest minister”.