monitorulcj.ro Menu
Politică

Doi parlamentari clujeni îi scriu primarului Emil Boc

Doi deputaţi clujeni- unul de la putere şi unul din opoziţie- fac front comun şi propun realizarea unui proiect-pilot de buget participativ

Horia Nasra şi Adrian Dohotaru

Deputatul PSD Horia Nasra şi deputatul USR Adrian Dohotaru îi propun primarului municipiului Cluj Napoca Emil Boc realizarea unui proiect-pilot de buget participativ care să stea la baza unei propuneri legislative la nivel național.

“În urma consultărilor legate de bugetul național din 2017, Ministrul Consultării Publice și al Dialogului Social, Gabriel Petrea, a decis alocarea de resurse (aprox. 100.000 de lei) pentru implementarea unui proces de bugetare participativă (BP) pe parcursul anului 2017, urmând ca o primărie să își asume alocări bugetare în 2018, de cel puțin 10% din bugetul de investiții și reparații, rezultate în urma co-deciziilor cetățenești.


Amintim că bugete participative la nivel local s-au adoptat în peste 1.500 de localități din lume. La rândul său, Clujul a adoptat o formă ușoară a BP, cu proiecte mici, până în 1.000 de euro, dar designul propus este gândit la altă anvergură, cu accent pe infrastructură, nu pe evenimente.

BP are scopul de crește participarea publicului la luarea deciziilor și a spori încrederea în autorități prin delegarea parțială a unor decizii bugetare către cetățeni”, se arată în scrisoarea adresată primarului.


În ce constă propunerea parlamentarilor

Propunerea celor doi parlamentari este ca bugetul participativ al anului 2017 să se desfășoare sub forma unui program multi-anual denumit Cluj, Capitală Verde a Europei, propus deja de mediul asociativ local.

“Subliniem că municipiul Cluj-Napoca nu este la un nivel nici măcar apropiat pentru a câștiga titlul în anii imediat următori. Cu toate acestea, Comisia Europeană poate premia și eforturi substanțiale și politici publice vizionare, care să conducă la o calitate cât mai ridicată a vieții pentru locuitorii Clujului, concept-umbrelă și pentru strategia de dezvoltare a orașului (2014-2020).


Inițiativa Cluj, Capitală Verde se dezvoltă pe trei paliere. În primul rând, ne cerem dreptul la oraș prin reaproprierea spațiului public, în special a celui verde: pietonalizarea culoarului Someșului, spații publice în cartiere, realizarea unor parcuri de proporții în estul, centrul și vestul orașului etc. O a doua axă constă într-o mobilitate mai sustenabilă în oraș prin încurajarea transportului public în defavoarea traficului auto privat și crearea unor coridoare cicliste și pietonale. Un al treilea palier este colectarea selectivă la sursă, creșterea cotei de reciclare la un nivel civilizat, similar mediei UE, cuplate cu măsuri care asigură justiția socială pentru oamenii mutați la Pata Rât, într-o zonă poluată, mulți dintre ei lucând în condiții toxice în sistemul de salubrizare al Clujului”, mai spun cei doi.

O iniţiativă transpartinică

Potrivit acestora, inițiativa propusă este transpartinică, dar mai ales are un caracter civic, în sensul consolidării democrației participative.


“Suntem orașul cu cea mai importantă implicare cetățenească din țară, cu expertiză universitară și echilibru politic între forțele partinice, de aceea este firesc să ne orientăm în primul rând spre Cluj pentru implementarea bugetului participativ Cluj, Capitală Verde.

În cazul acceptării sau declinării ofertei noastre, vă rugăm să ne comunicați în termen de o săptămână, în ideea de a avansa propunerile la Ministerul Consultării Publice”, completează parlamentarii.