monitorulcj.ro Menu
Politică

CCR: Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, constituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, joi, că este constituțională Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, după ce a respins sesizarea formulată de 88 de deputați PNL, USR și PMP.

"Am respins obiecția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Soluția este în consensul practicii noastre obișnuite în această materie. Dar, nu practica ne-a determinat să dăm această soluție, ci faptul că sunt neîntemeiate criticile. Criticile în ceea ce privește regulamentul — că nu s-au respectat zilele și orele prevăzute acolo — nu sunt chestiuni de constituționalitate și nu sunt chestiuni pe care să le verifice Curtea Constituțională. Pentru noi, ar fi o chestiune de neconstituționalitate prevederea din regulament (al Camerei Deputaților — n.r.) care nu asigură o dezbatere sau aplicare a legii și Constituției în spiritul ei. În ceea ce privește celelalte critici — că ar fi fost abordate probleme de lege organică — nici acestea nu sunt întemeiate, pentru că, din cuprinsul proiectului de lege, nu rezultă că s-ar dori abordarea unor asemenea chestiuni sau mai ales că Guvernul nu ține cont de chestiunea constituțională de a aborda domeniul legii organice", a precizat președintele CCR, Valer Dorneanu.

Potrivit acestuia, legea de abilitare trebuie să precizeze doar domeniul de reglementare iar dacă Guvernul va încălca Constituția ordonanța respectivă poate fi declarată neconstituțională.


"Legea de abilitare trebuie să precizeze doar domeniul. Dacă, de pildă, ar fi prevăzut doar domeniul regimului general al proprietății sau domeniul organizării generale a învățământului sau probleme de infracțiuni era clar că ar fi fost neconstituțional acel text. Or, la modul în care a fost redactată, nu rezultă. Cel mult poți să îți imaginezi sau poți să judeci subiectiv că așa va vrea Guvernul. Dacă Guvernul va încălca spiritul Constituției, ordonanța respectivă poate fi declarată neconstituțională pe acel domeniu", a spus Dorneanu.

El a adăugat că, în anumite perioade, Parlamentul poate delega competența sa legiuitoare pe anumite domenii și în mod temporar.


"Nu se încalcă principiul separării (puterilor în stat — n.r.) pentru că însăși Constituția a admis și a stabilit că în anumite perioade Parlamentul poate delega competența sa legiuitoare, nu definitiv și nu în general, ci pe anumite domenii și în mod temporar și sub controlul Parlamentului. Conținutul legii de abilitare este dezbătut și oricare dintre ordonanțele care va fi dată va trebui să fie aprobată de Parlament. Și nu e singura Constituție care reglementează delegarea legislativă", a explicat președintele CCR.