Politică
Kelemen Hunor: “Reacţiile de la Budapesta, corecte, de responsabilitate faţă de maghiarii din România”
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că reacţiile oficialilor de la Budapesta din ultima vreme sunt corecte şi de responsabilitate faţă de comunitatea maghiară din România.
'Tensiunile au plecat şi în momentul în care au fost foarte multe decizii administrative şi nu numai în România, care au lezat comunitatea maghiară şi care, într-un fel, au atacat drepturile obţinute şi cunoaşteţi bine toate cazurile. Din acest punct de vedere, reacţia oficialilor de la Budapesta a fost o reacţie corectă, de responsabilitate faţă de maghiarii din România, aşa cum şi România ar trebuit să reacţioneze când românii din Valea Timocului sunt intimidaţi, sunt atacaţi şi drepturile lor nu sunt respectate. Sau în Ucraina sau în alte state. Eu cred că aceste reacţii sunt reacţii normale şi la aceste fapte vin şi au venit de foarte multe ori şi reacţii pe canale diplomatice, dar şi reacţii mai directe. Totuşi, eu cred şi sper în continuare în îmbunătăţirea relaţiilor între cele două state, între România şi Ungaria, şi sper că preocupările noastre vor fi comune pentru viitor în această regiune şi în UE”, a spus Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor s a referit şi la poziţia ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto, care le-a interzis diplomaţilor acestei ţări să participe la Ziua Naţională a României.
"Eu spun în felul următor: trecutul şi evenimentele din trecut ne-au aşezat pe baricade diferite. Nici un maghiar nu vede altfel cele întâmplate în 1918. (...) Trebuie să vorbim cinstit: ceea ce pentru unii este bucurie, pentru alţii înseamnă pierdere. Din acest punct de vedere, eu cred că pentru a merge înainte - şi pe mine mă interesează viitorul mai mult decât trecutul - trebuie să vorbim cinstit şi corect şi despre acest lucru vorbesc eu, despre acest lucru am vorbit noi şi vom vorbi în continuare. Aceste aspecte din trecut nu înseamnă că nu putem proiecta un viitor împreună şi de aceea noi am propus respectarea promisiunilor din 1918 faţă de toate minorităţile etnice din România. Cam acesta este punctul de pornire, cu inima curată, cu sufletul curat şi foarte cinstit şi eu cred că aşa trebuie să vorbim despre ceea ce ne desparte sau ne-a despărţit cândva şi ceea ce ne uneşte. Prezentul şi viitorul va fi comu”, a spus preşedintele UDMR.
Conform publicaţiei hvg.hu, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto le-a cerut diplomaţilor din toate misiunile externe ale Ungariei să nu ia parte la festivităţile organizate de ambasadele României de 1 Decembrie, potrivit Agerpres.
Ministerul român de Externe a catalogat decizia lui Szijjarto drept 'greu de înţeles, cu atât mai mult cu cât respectul faţă de valorile şi simbolurile naţionale ale unei ţări sunt parte componentă indiscutabilă a setului de valori pe care se bazează însăşi Uniunea Europeană şi comunitatea trans-atlantică. România a fost şi este un stat care va rămâne profund ataşat respectului acestor valori'.