monitorulcj.ro Menu
Politică

Hidroconstrucţia construieşte centrul de deşeuri

Situaţia licitaţiei pentru „fabrica de gunoi” a Clujului a fost deblocată după mai multe luni de aşteptare.

Consorţiul în fruntea căruia se află Hidroconstrucţia a fost desemnat pentru a doua oară câştigător al licitaţiei pentru construirea viitorului centru de deşeuri al Clujului.

Astfel, la finalul săptămânii trecute, comisia constituită la nivelul Consiliului Judeţean în vederea organizării procedurii de atribuire pentru obiectivul de investiţii „Centru de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj” a atribuit din nou contractul către asocierea SC Hidrocontrucţia SA, SC Iridex Group Construcţii SRL şi SC Agip Proiect SRL. Dacă nu vor exista contestaţii, contractul va fi semnat în zece zile, iar lucrările vor începe cel mai probabil luna viitoare. „Am reluat procedura de evaluare, conformându-ne deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). După verificări şi analize am menţinut câştigătorul iniţial. Urmează perioada legală, de 10 zile, prevăzută pentru eventualele contestaţii, urmând ca apoi să semnăm contractul şi să începem implementarea efectivă a proiectului”, a explicat Radu Bica, vicepreşedinte la Consiliului Judeţean şi preşedinte al comisiei de evaluare. Licitaţia pentru acest obiectiv a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, câştigătoare fiind declarată iniţial aceeaşi asociere. Urmare a contestaţiilor depuse de către doi dintre participanţii la licitaţie, CNSC a decis reluarea procedurii.

Centrul, gata în 14 luni

„Sperăm ca să nu mai înregistrăm întârzieri pe motive procedurale şi să implementăm cât mai repede acest proiect foarte important pentru clujeni. Avem fondurile necesare şi, în scurt timp, vom avea şi un sistem de management modern, conform, al deşeurilor la nivelul judeţului”, a spus şi preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Perioada de execuţie a proiectului „Centru de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj” este de 14 luni de la semnarea contractului, valoarea acestuia fiind de 103 milioane de lei. Contractul de finanţare pentru proiectul european „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Cluj” a fost semnat la finalul săptămânii trecute la Cluj-Napoca de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi de către ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, în prezenţa premierului Emil Boc. Pe lângă construirea centrului integrat de management al deşeurilor, proiectul mai prevede închiderea şi ecologizarea depozitelor urbane de deşeuri menajere neconforme şi realizarea a trei staţii de transfer în Mihai Viteazu, Gherla şi Huedin.