monitorulcj.ro Menu
Politică

Dacian Cioloş: Nu candidez. Sper să existe viaţă şi după alegerile parlamentare, sper că va fi una activă

Premierul Dacian Cioloş a reiterat joi că la începutul mandatului său s-a angajat că nu va intra într-un partid politic şi că nu va înfiinţa o formaţiune, adăugând că acest lucru nu înseamnă că nu există viaţă după alegerile parlamentare şi că speră să fie una ''activă''.

''Stabilitate nu înseamnă şi stagnare. În acest mediu regional destul de volatil şi din punct de vedere politic şi din punct de vedere economic avem nevoie în România de semne de stabilitate, tocmai pentru a da perspectivă şi dezvoltare şi cu atât mai mult semne de stabilitate într-un an electoral. De stabilitate, de echilibru şi de obiectivitate atât cât este posibilă atunci când eşti împins să iei decizii, să tranşezi în unele momente pentru a putea merge mai departe'', a spus şeful Executivului în discursul ţinut la un evenmiment organizat de Institutul Aspen.

El a reamintit că s-a angajat să fie prim ministru al României ''în acest an şi pentru acest mandat tocmai pentru a întări acest obiectiv pe care ni l-am asumat - stabilitate, echilibru, obiectivitate''.


This content requires the Flash Player. Download Flash Player. Already have Flash Player? Click here.

''Am şi spus că nu voi candida la alegerile parlamentare din acest an şi nu voi intra într-un partid politic sau nu îmi voi crea un partid politic, tocmai pentru a-mi putea focaliza credibilitatea atât cât o am, energia pe un proiect chiar dacă de scurtă durată care să dea sensul acestei stabilităţi dar care să poată şi să împingă lucrurile mai departe folosind toate forţele pozitive, constructive, proactive care doresc să susţină şi să se implice în aceste proiecte. Sigur, asta nu înseamnă că nu există viaţă şi după alegerile parlamentare. Sper să existe şi sper să existe o viaţă activă'', a subliniat Cioloş.


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută că, personal, crede că Dacian Cioloş ar face bine să continue proiectele, dar atunci să îşi declare măcar "simpatia sau adeziunea sau preferinţa" pentru partidul cu care ar putea să colaboreze în viitor, după alegerile parlamentare.