monitorulcj.ro Menu
Politică

François Hollande, în România: Trebuie să găsim soluţii pentru securitatea frontierelor.

sursa foto economica.net

Preşedintele Franţei, François Hollande, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că, în cadrul summmit-ului UE 27 de la Bratislava, trebuie găsite soluţii pentru securitatea frontierelor, precizând că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre aspectele de securitate.

Klaus Iohannis a declarat, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Hollande, că în cadrul discuţiilor au fost atinse şi "dosare sensibile", invocând o abordare "foarte constructivă" privind aderarea României la spaţiul Schengen.

Principiile Schengen şi protecţia frontierelor trebuie să ducă la protecţia femeilor şi bărbaţilor din interiorul acestor frontiere, a spus Hollande. El a adăugat că, la Bratislava, trebuie găsite soluţii pentru protecţia acestora şi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre apărarea europeană.


Hollande a mai spus că "împreună cu România punem bazele unei apărări comune". Combaterea terorismului necesită o nouă abordare în ceea ce priveşte securitatea, a mai spus el, adăugând că "ne aflăm într-un moment strategic".

La rândul său, la solicitarea jurnaliştilor, Klaus Iohannis a spus că "România este sprijinită de Franţa" în dosarul Schengen. "Am discutat această chestiune cu preşedintele Hollande şi acest demers se înscrie într-un demers sustenabil în cadrul UE", a precizat Iohannis.


Declaraţii Klaus Iohannis:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Franţei Francois Hollande, că în cadrul discuţiilor au fost atinse şi "dosare sensibile", invocând o abordare "foarte constructivă" privind aderarea României la spaţiul Schenegn. Cei doi înalţi demnitari au discutat şi despre pregătirea summit-ului UE-27 de la Bratislava, Iohannis precizând că Bucureştiul va participa substanţial si activ la dezbatere pentru găsirea de soluţii care să ducă la recâştigarea încrederii cetăţenilor în UE, iar România şi Franţa au abordări comune.

Preşedintele Iohannis a declarat că rezultatul summit-ului trebuie să fie o acţiune solidară, comună, a celor 27 de state care să determine o Uniune coezivă, flexibilă şi mai aproape de cetăţeni.


Şeful statului a mai spus că vizita de stat a preşedintelui Franţei este o "puternică reconfirmare" a relaţiei şi că, la finalul discuţiilor, se poate vorbi despre "un parteneriat strategic aprofundat", "excepţional", cu rezultate tangibile, prin proiecte precum Laserul de la Măgurele.

Etichete: francois hollande