Politică
Un senator PNL vrea taxă pe meniul de nuntă
"Pentru că nunta e un prilej de fericire, unde e vorba şi de mulţi bani", o nouă taxă ar fi binevenită pentru a colecta nişte fonduri care să se ducă în contul patrimoniului naţional. Cel puţin asta consideră senatorul liberal Dorin Dobra care a venit cu această idee pe care a prezentat-o în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.
"Motivaţia mea era următoarea: peste tot în ţară, nunţile s-au transformat în nişte spectacole foarte frumoase. Nu mai e invitat un singur cântăreţ, nu mai e invitată o singură formaţie, ci, cel puţin în Ardeal, e o peregrinare de spectacol", a argumentat Dobra, pentru Gândul, propunerea sa de a stabili, pe numărul de meniuri servite la o nuntă, o taxă de 50 de bani, care ar urma să fie achitată de cei care prestează servicii alimentare.
Şi nu este singura. De fapt, Dobra susţine că ar oscila între această variantă şi cea de a direcţiona bani din "facturile pe care artiştii le încasează", fondurile astfel strânse urmând să fie direcţionate pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu. În orice caz, senatorul promite că nu s-ar intra "în niciun fel în intimitatea şi aspectul privat al unei nunţi".
"Tocmai de aceea nu vreau să pun pe nimeni să declare ce a avut, şi cât a avut. Oricum există o factură pentru cei ce prestează serviciile de alimentaţie", explică liberalul. Pe de altă parte, acesta nu exclude stabilirea unor plafoane. "Sunt nunţi de un anumit 'level' şi nunţi la ţară şi putem şi asta discuta", mai susţine senatorul, care se plânge de faptul că nu a primit nicio reacţie din partea Ministerului Culturii.