monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce le promit clujenilor consilierii liberali (I)

Consilierii locali repetă aceeași poezie de ani de zile. veșnicul proiect al Spitalului Regional și deblocarea traficului îngreunat din municipiul Cluj-Napoca sunt prioritățile pentru clujeni.

În campania electorală partidele și candidații promiteau marea cu sarea. Acum, după ce și-au câștigat mandatele pentru următorii patru ani, la fel, aleșii se lansează în proiecte mărețe. Rămâne de văzut în ce măsură se vor ține de cuvânt și cât din ce promit acum vor și face concret, în următorii patru ani. Noi vom fi oricum cu ochii pe ei.

În Consiliul Local Cluj-Napoca, din cei 27 de consilieri, 17 sunt de la PNL. O parte din aceștia sunt la primul lor mandat în forul local, alții în schimb, sunt la cel de-al doilea sau chiar al treilea mandat.


Loredana Pop, de profesie jurist, este la al doilea mandat în CL și promovează proiecte sociale.

“Un proiect pe care vreau să îl promovez este construirea de locuințe în Borhanci pentru clujenii cu venituri mici. De asemenea, realizarea centurii metropolitane pentru decongestionarea traficului, iar aici, de asemenea, investiții în transportul public- achiziționarea de autobuze și troleibuze și nu în ultimul rând construirea pistelor de biciclete. În ce privește domeniul culturii, aici avem în vedere realizarea unui complex expozițional și centru de conferințe, refacerea zonei din Pădurea Hoia și de pe Cetățuie”, a spus Loredana Pop.


Gabriela Moldovan, psiholog de profesie este la primul său mandat în CL. Și aceasta are în vedere protecția socială.  

“Cred că la Cluj este necesară o comunicare mai bună cu ONG-urile. De asemenea, cred că este necesară o comunicare mai bună între ONG-uri, ca acestea să își unească forțele pentru susținerea proiectelor care vizează protectia socială.  Îmi doresc ca în perioada următoare să am câteva întâlniri cu reprezentanți ai acestora”, a spus Gabriela Moldovan.


Ovidiu Florian este economist și este la al doilea mandat în Consiliul Local. El consideră că prioritatea zero este crearea locurilor de parcare în cartiere.

“O prioritate este preluarea drumurilor private în patrimoniul municipalității. De asemenea, cred că este urgent să găsim soluții pentru fluidizarea traficului în Cluj-Napoca și pentru parcări în cartiere. Realizarea drumului alternativ de la Florești și modernizarea până la Făget, este de asemenea o prioritate”, a declarat Ovidiu Florian.


Radu Moisin este jurist de profesie și este la al treilea mandat în Consiliul Local.

“Prioritățile mele sunt legate în primul rând de trafic, de decongestionarea traficului în Cluj-Napoca. și problema parcărilor. Ca o părere personală, unele garaje vechi care se află în spatele blocurilor ar trebui desființate în ordinea în care se pot amenaja parcări supraterane. O altă prioritate este domeniul sănătății, unde se impun investiții în Spitalul Municipal, optim ar fi pe fonduri europene. Continuarea discuțiilor cu Consiliul Județean pentru a încerca să deblocăm situația Spitalului Regional este un alt proiect”, a spus Radu Moisin.


Mihaela Suciu este inginer calculatoare și este la primul său mandat în CL.

“Cred că este foarte important să conștientizăm oamenii asupra păstrării curățeniei în oraș și totodată să creăm mai mule spații verzi. De exemplu aici chiar să îl conștientizăm pe fiecare locuitor al acestui oraș că fiecare balcon, de exemplu, poate fi un spațiu verde. Este nevoie de mai multă verdeață în oraș. Un alt proiect pe care îl am în vedere  vizează școlile, ca împreună cu Fundația “Viața fără Violență” să implementăm proiectul cu același nume în școli, pentru a-i conștientiza pe copii în ce privește această problemă”, a spus Mihaela Suciu.