Politică
Duminică mergem la vot. Câți clujeni sunt așteptați la urne.
Clujenii își votează duminică reprezentanții în administrația locală, după o campanie electorală “leșinată”. Ei vor trebui să aleagă un singur candidat din cei zece care au intrat în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca.
Mai sunt doar câteva zile până la alegerile locale și foarte puțin timp din campania electorală. Pregătirile pentru scrutinul de duminică, 5 iunie, sunt în toi, Instruirea președinților de secții de votare s-a încheiat, după un training de câteva zile, iar buletinele de vot se vor distribui începând de vineri.
Zece candidaţi s-au înscris în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca. Cei zece sunt Emil Boc (PNL), Liviu Alexa (Mişcarea Liberală), Octavian Buzoianu (independent), Bruno Roschnafschy (PPU-sl), Anna Horvath (UDMR), Mircia Giurgiu (PSRO), Adrian Gurzău (PMP), Erno Fancsali (PPMT), Irina Pop (M10), David Ille (UCDR). De asemenea, la Consiliul Judeţean 14 partide au propuneri pentru şefia forului: PNL, PSD, UDMR, PPMT, ALDE, PMP, Mişcarea Liberală, M10, PNTCD, PPU Social-Liberal, PRM, Partida Romilor, PSRO, UCDR.
Câţi alegători sunt în Cluj
Secţiile de votare se vor deschide duminică de la ora 06:00, însă procesul de votare începe de la ora 07:00 şi se încheie la ora 21:00. În Cluj există 606.951 de alegători și 656 secții de votare, dintre care 181 sunt în municipiul Cluj-Napoca, potrivit reprezentanților Biroului Electoral Județean Cluj (BEJ).
Cum aflați unde votați
Clujenii vor putea afla, la alegerile din acest an, foarte ușor unde vor putea vota. Primăria municipiului Cluj-Napoca pune la dispoziție, pe site-ul instituției, un sistem de căutare online a secțiilor de votare, astfel că orice clujean poate afla foarte rapid unde trebuie să meargă să voteze în 5 iunie.
Cum puteți afla informații despre prezența la vot
Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit programul de monitorizare și de informare a opiniei publice asupra prezenței la vot la alegerile locale din 5 iunie, orele la care informațiile vor fi disponibile și date publicității fiind 10,30, 13,30, 16,30, 19,30 și 21,30.
Colectarea datelor privind prezența populației la vot se va face în timp real, prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), se arată în hotărârea BEC.
Prelucrarea și publicarea datelor privind prezența la vot se realizează numai de către reprezentanții STS, precum și de personalul tehnic auxiliar al BEC, desemnat în acest scop.
În ziua votării, informarea opiniei publice privind prezența populației la vot se va face în timp real, prin afișarea pe pagina de internet a BEC, pentru fiecare secție de votare, a numărului de alegători care figurează în sistemul informatic că s-au prezentat la urne.
De asemenea, BEC, birourile electorale de circumscripție județeană, Biroul electoral de circumscripție al municipiului București și birourile electorale de circumscripție de sector vor furniza zilnic rezultate parțiale, începând cu ora 10,00, din data de 6 iunie, până la stabilirea rezultatelor finale.
Cum puteți sesiza neregulile la alegeri
Orice cetățean poate sesiza nereguli din ziua votului, la aceste alegeri locale.
Expert Forum, cu sprijinul Funky Citizens va organiza un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile locale din 5 iunie 2016. “Vom pune la dispoziția celor interesați platforma www.expertforum.ro/votcorect și numărul de telefon Telverde 0800 080 200, prin intermediul cărora vom răspunde întrebărilor legate de procedurile de vot și sesizarea neregulilor.
Platforma votcorect va conține un formular prin care orice cetățean poate sesiza nereguli din campania electorală sau din ziua votului. Fiecare dintre sesizările transmise va fi atent analizată și se va acorda asistență unde este cazul. Platforma va include și o secțiune cu răspunsuri la întrebările cele mai frecvente legate de votare: proceduri de vot, noutățile legislative și practice legate de organizarea alegerilor, decizii ale birourilor electorale, procedurile de observare sau cele de sesizare a neregulilor. Cei interesați pot găsi pe site inclusiv modele de întâmpinări și plângeri.
Continuând experiența din noiembrie 2014, vom organiza un call center unde va funcționa în zilele de 4 și 5 iunie telefonul Telverde 0800 080 200. În preziua alegerilor, pe 4 iunie, programul de funcționare este 12 – 20, iar pe 5 iunie 6 – 23”, arată reprezentanții Expert Forum.