monitorulcj.ro Menu
Politică

Liberalii cer PSD să nu mintă cu neruşinare clujenii

Liberalii clujeni îi critică pe foștii miniştri social democrați din fostul Cabinet Ponta că îndrăznesc să ne ofere lecţii de bună guvernanţă locală.

“Fostul ministru al Fondurilor Europene, domnul Eugen Teodorovici, cel care şi-a demonstrat incapacitatea de a gestiona corespunzător portofoliul pe care l-a ocupat amintindu-ne cum în acea perioadă României i-au fost blocate fondurile europene de către Comisia Europeană pe o serie de axe de finanţare pentru nereguli sesizate la achiziţiile publice şi nu numai, a venit astăzi la Cluj pentru a ne ţine lecţii în privinţa necesităţii demarării Spitalului Regional de Urgenţă.

Îl informăm pe domnului Teodorovici faptul că, potrivit Comisarului European pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Creţu, România nici măcar nu a notificat Comisia Europeană în legătură cu identificarea amplasamentelor pentru cele 3 spitale regionale, iar nerealizarea hărţii cu infrastructura medicală, care era în atribuţia Executivului, poate întârzia acest proiect sau chiar să îl compromită.


Interesul arătat acum de către PSD pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj este un interes vădit ipocrit, lansat cu ocazia campaniei electorale. Nu putem uita cum în luna septembrie a anului trecut, ministrul Sănătăţii de atunci, Nicolae Bănicioiu, membru marcant al PSD, aflat în vizită la Cluj, anunţa cu surle şi trâmbiţe finalizarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj într-un interval de 3 ani. Iată că s-a scurs aproape 1 an din cei 3 şi Spitalul Regional este în acelaşi stadiu. Însă clujenii în mod cert nu vor uita în ziua votului cum PSD i-a purtat cu zăhărelul în timpul mandatului Guvernului Ponta şi i-a minţit de fiecare dată când afirmau că acest obiectiv extrem de important nu doar pentru Cluj sau Regiunea de NV ci pentru întreaga Transilvanie se va realiza cu prioritate”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Cluj.

Eugen Teodorovici a declarat joi la Cluj că la grăbirea demarării proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgenţă pot contribui şi autorităţile publice judeţene.