monitorulcj.ro Menu
Politică

Sârbu: “Strategiile antigrindină, apă de ploaie”

Senatorul PSD Ilie Sârbu a criticat astăzi lipsa fondurilor, birocraţia şi administrarea deficitară a sumelor pentru agricultură, atrăgând atenţia că România pierde anual milioane de euro din cauza intemperiilor, arată Agerpres.

Potrivit lui Sârbu, distrugerea a “zeci de mii de culturi agricole” de grindină ar fi putut fi evitată dacă sistemele de rachete antigrindină ar fi existat în toată ţara. “Toată lumea este de acord că agricultura din România ar trebui să fie o ramură prioritară ce ne-ar putea scoate din impas în aceste momente critice, în care criza alimentară şi preţurile tot mai ridicate ale alimentelor ating cote alarmante. În ceea ce priveşte sistemul naţional antigrindină, ca întotdeauna, la capitolul teoretic stăm foarte bine: avem studii aprofundate şi specialişti, avem programe şi proiecte complexe, însă când acestea trebuie puse în practică, ne izbim de scuze, de lipsa fondurilor, de birocraţie şi uite aşa, România pierde în fiecare an milioane de euro din cauza intemperiilor”, adaugă senatorul social-democrat.