monitorulcj.ro Menu
Politică

Seplecan află zilele acestea decizia Comisiei de Onoare și Arbitraj a PNL Cluj privind excluderea sa din partid

Dacă liberalii clujeni vor “bate în cuie” decizia de excludere a lui Mihai Seplecan din PNL luată în noiembrie anul trecut, acestuia îi va rămâne o singură variantă la dispozițe de atac în partid, și anume Comisia de Onoare și Arbitraj a PNL, la nivel național.

În acest fel, Seplecan mai poate trage puțin de timp, păstrându-și mandatul de consilier județean. Potrivit legii, după ce toate documentele de la PNL privind excluderea sa din partid vor fi trimise oficial Prefecturii Cluj, reprezentanții instituției vor emite un ordin de încetare a mandatului de consilier județean.

Ce va face prefectul Vușcan

Până în prezent, prefectul Gheorghe Vușcan nu a făcut niciun demers în sensul legalității sau ilegalității schimbării lui Seplecan din funcția de președinte al CJ Cluj, în cadrul ședinței extraodinare de la sfârșitul anului. De altfel, timp de șase luni Vușcan poate analiza această situație.


Totuși, deși situația lui Seplecan ne amintește de cea a lui Ioan Olelelu, de data aceasta prefectul nu are niciun interes să atace decizia atâta timp cât el provine din rândurile PSD, iar social democrații au fost primii care au anunțat că susțin schimbarea lui Seplecan.  

Un pesedist îi va lua locul lui Seplecan

Dacă Mihai Seplecan va pleca din Consiliul Județean, locul său va fi luat de un social democrat, conform liderilor PSD Cluj. Potrivit legii, următorul pe lista USL - sub sigla căreia au intrat liberalii și pesediștii în CJ Cluj- este Mihai Șandru, de la Câmpia Turzii. Rămâne însă de văzut dacă vom asista la un circ asemănător cu cel din 2014, când liberalii au refuzat de mai multe ori numirea lui Cristian Matei în funcția de consilier. Concret, conform înțelegerii USL din 2012, în cazul în care unul dintre consilierii județeni aleși pe listele Alianței își dă demisia sau i se suspendă postul, locul lui este ocupat de următorul candidat aflat pe listă. După demisia lui Rareș Pop (PNL), următorul pe lista USL era atunci Cristian Matei (PSD), directorul Companiei de Apă Arieșul Turda.


Atunci, cu toate că a apelat la un executor judecătoresc pentru a obliga conducerea PNL Cluj să semneze numirea în Consiliul Judeţean Cluj a următorului candidat aflat pe lista USL, PSD Cluj nu a reuşit în mai multe ședințe să îi convingă pe liberali să semneze acest document.

Mazilit de colegi

Pe 20 septembrie, senatorul Marius Nicoară, copreşedinte al PNL Cluj, îl acuza pe colegul său de partid Mihai Seplecan de faptul că, în calitate de preşedinte al CJ Cluj, blochează proiectele judeţului şi că a încălcat statutul PNL.


Criticile lui Marius Nicoară veneau după ce, pe 11 septembrie, senatorul Alin Tişe, vicepreşedinte al PNL, a cerut demisia "de urgenţă" din funcţie a aceluiaşi preşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan (PNL).

La sfârșitul anului trecut, exact înaintea sărbătorilor, Mihai Seplecan a fost schimbat și din funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.

Etichete: mihai seplecan