monitorulcj.ro Menu
Politică

Cum vor arăta centrele de sănătate multifuncţionale?

Ministerul Sănătăţii a întocmit un proiect de ordin în care se arată cum vor arăta centrele de sănătate multifuncţionale.

Acestea vor funcţiona ca puncte de lucru ale spitalelor judeţene şi municipale, vor avea între 5 şi 20 de paturi, dar nu vor putea face decât internări de o zi. Centrele se vor înfiinţa la propunerea autorităţilor locale care deţin managementul spitalelor judeţene şi municipale.

Centrele multifuncţionale vor avea cabinete de specialitate, punct de primire a urgenţelor, laborator de analize şi/sau laborator de radiologie şi imagistică.

Potrivit proiectului de ordin, în aceste centre pot să fie angajaţi şi oameni pentru pază, muncitori calificaţi şi alte categorii de personal.

În document se mai precizează că este necesară prezenţa zilnică a medicului timp de 6-7 ore, iar acolo unde nu se impune acest lucru, medicul poate să fie prezent doar 2-3 zile pe săptămână în funcţie de recomandarea medicului şef care conduce centrul.

Conducerea Ministerului Sănătăţii a menţionat că centrele multifuncţionale au ca scop preluarea presiunii exercitată zilnic pe unităţile sanitare. „Acestea reprezintă structuri de prim ajutor şi de supraveghere, cu internare de zi. Unităţile nou înfiinţate nu vor avea în structură paturi de spitalizare continuă şi vor fi înfiinţate de autorităţile locale, cu aviz din partea Ministerului Sănătăţii”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

Pacienţii care vor fi consultaţi în centrele de permanenţă, dacă necesită internare, vor fi preluaţi în structurile de spitalizare continuă.