monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Dâncu: „Guvernul are în vedere reforma statului și modernizarea administrației”

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, Vasile Dâncu, a spus ieri că discuția din Guvern a vizat modernizarea statului și reforma administrației publice. El a amintit despre atribuțiile prefectului, spunând că, în mod normal, în legislația europeană, prefectul nu se poate pronunța asupra oportunității, ci asupra legalități unor decizii.

„Discuția de astăzi a vizat modernizarea statului și reforma administrației publice. A fost un brainstorming pe care l-am făcut împreună cu colegii noștri, cu mai multe scopuri. Ideea de bază a fost constituirea încă din acest moment a unui grup interministerial pentru reforma statului și modernizarea administrației”, a spus Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, la televiziunea Digi24.

Vasile Dâncu a mai spus că au fost definiți șase piloni ai modernizării, iar primul dintre ele este redefinirea rolului statului – pornind de la administrația centrală și cea locală. „Administrarea treburilor publice trebuie să fie trimisă cât mai aproape de cetățean, asta înseamnă nivelul regional, nivelul local de administrație”, a afirmat ministrul.


„Sunt și alte lucruri care ar trebui updatate în această strategie și aduse la un nivel mai serios de competențe. Mă refer la ceea ce juriștii jumesc tutela administrativă. Va trebui să rediscutăm funcțiile prefectului și din perspectiva tipului de funcție publică, dar și a atribuțiilor, a tutelei administrative, a controlului administrativ. Și în Europa se întâmplă acest lucru, dar și la noi. Există de foarte multe ori dezbateri în legătură cu controlul de legalitate pe care îl face prefectul asupra unor acte ale administrației locale. Tutela administrativă este o derogare de la autonomia locală. Noi trebuie să respectăm autonomia locală. În mod normal, în legislația europeană, prefectul nu se poate pronunța asupra oportunității, ci asupra legalități. Sunt și alte aspecte legate de modificările pe care le vom propune pentru consolidarea administrației publice 2014 – 2020”, a mai spus Vasile Dâncu.