Politică
Votul privind solicitările DNA în cazurile Oltean şi Teodorescu, întârziat de vacanţa de 1 Decembrie
Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, vineri, sesizarea Comisiei juridice pentru a analiza solicitările DNA privind arestarea preventivă a deputaţilor PNL Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, votul în plen urmând să aibă loc abia pe 9 decembrie, în contextul în care urmează mai multe zile libere.
Astfel, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor are termen trei zile pentru oferirea unui punct de vedere, după audierea celor doi deputaţi, însă termenul ar putea fi prelungit la 5 zile, având în vedere că juriştii nu ar avea suficient timp pentru studierea materialelor de la DNA.
În aceste maximum cinci zile pe care le are la dispoziţie Comisia nu sunt luate în calcul şi cele două zile libere pe care deputaţii le au la începutul săptămânii viitoare, de Sfântul Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Naţională (1 Decembrie). Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor se aşteaptă, astfel, ca deputaţii jurişti să întocmească raportul pentru cele două solicitări abia la finalul săptămânii viitoare, joi sau vineri.
Din acel moment curge un termen de cinci zile în care poate fi convocat plenul Camerei Deputaţilor pentru a decide, prin vot, asupra solicitărilor de încuviinţare a arestării preventive a lui Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu. Astfel, o decizie finală ar urma să fie luată în jurul datei de 9 decembrie, potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.
Comisia juridică va fi sesizată în cursul zilei de vineri, urmând să stabilească propriul calendar pentru studierea dosarului şi audierea celor doi deputaţi.
Cererile formulate de DNA au ajuns, vineri, la Camera Deputaţilor.