Politică
Ghişeele de la Finanţe închise pentru câteva zile
În perioada 30 iunie (ora 12) - 05 iulie (ora 9) ghişeele unităţilor fiscale şi ghişeele acreditate nu vor desfăşura activitate cu publicul, a anunţat azi Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj.
Închiderea ghişeelor are legătură cu prevederile OPANAF nr. 2180/2011 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). „Menţionăm că în această perioadă se vor desfăşura activităţi de relocare a contribuabililor de la unităţile fiscale desfiinţate la noile organe fiscale”, au explicat reprezentanţii DGFP Cluj. Unităţile fiscale desfiinţate sunt Câmpia Turzii, Apahida, Baciu şi Gilău. Astfel, în prima fază, activitatea de la administraţiile financiare desfiinţate va fi preluată de către celelalte unităţi, iar majoritatea personalului va fi mutat la acestea. Lista cuprinzând arondarea localităţilor (şi implicit a contribuabilor înregistraţi pe raza teritorială a acestora) pe unităţi fiscale poate fi consultată pe site-ul www.finantecluj.ro.
Vă reamintim că ANAF a decis să desfiinţeze aproximativ 150 de administraţii financiare din toată ţara, adică o treime. Reorganizarea vine atât ca urmare a informatizării sistemului, cât şi a strategiei de regionalizare a guvernului.