Politică
Consilierii locali NECUNOSCUŢI care ne reprezintă: Ovidiu Chifor
Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul: cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de vizibili politicienii, în ochii cetăţenilor. În ordine alfabetică, în seria pe care Monitorul o realizează urmează Ovidiu Chifor.
Ovidiu Chofor nu s-a remarcat atât de mult în partidul din care face parte, PSD, cât în forul local, prin faptul că se implică mai ales în iniţiativele care vizează sportul. Social democratul este de altfel şi membru al Comisiei pentru sănătate , muncă, protecţie socială tineret şi sport.
Are iniţiative colective
Iniţiativele lui Ovidiu Chifor şi intervenţiile sale din Consiliul Local vizează, cele mai multe dintre ele, activităţile sportive şi domeniul sănătăţii. Dintre acestea, 11 proiecte de hotărâre au fost iniţiate împreună cu primarul şi consilierii locali, 16 împreună cu primarul şi membrii Comisiei mixte de repartizare a locuinţelor fond de stat, iar 7 împreună cu primarul şi membrii Comisiei Sociale a dosarelor depuse în vederea repartizării unor locuinţe din fonduri ANL destinate tinerilor de până la 35 de ani. De asemenea, Chifor mai are 2 iniţiative împreună cu primarul şi membrii comisiei pentru sănătate muncă protecţie socială tineret şi sport.
Potrivit site-ului Primăriei Cluj-Napoca, din 16 sedinţe a lipsit de la două. Ovidiu Chifor a avut, în cadrul şedinţelor de consiliu, 38 de interventii.
Consilierul a participat la mai multe dezbateri publice, la actvităţi privind susţinerea sportului clujean şi a spitalelor clujene, se arată în raportul de activitate.
Potrivit raportului său de activitate, Chifor a onorat audienţele cu cetăţenii. Clujenii însă, îl cunosc şi nu prea.
„Nu îl ştiu pe acest domn şi în general nu îi ştiu pe consilieri, ştiu doar că administrează banii clujenilor, că împart banii în Cluj-Napoca, dar nu ştiu cum. Mai ştiu şi că sunt plătiţi din bani publici. Când vorbim în general de politicieni, vedem mai ales acum, în ultima vreme, că îşi văd doar de interesele lor“. (Augustin Boca, 52 de ani)
„Da, îl ştiu pe acest domn, ştiu că este consilier, dar nu ştiu cum îl cheamă. Sunt membru PNL de 8 ani şi cunosc problemele comunităţii. Nu cred că sunt suficient de vizibili (n.red- consilierii locali), pentru că nu prea participă la şedinţe, nu se implică. O mare decepţie şi dezamăgire este pentru noi, clujenii, Horea Uioreanu“. (Doina Borza, 60 de ani)
Cine este Ovidiu Chifor
Consilierul social democrat Ovidiu Chifor, este liceanţiat în administraţie publică, având o diplomă obţinută în cadrul UBB Cluj.
De asemenea, în prezent este membru în consiliul de administraţie al RATUC, a fost în urmă cu câţiva ani consilier la cancelaria prefectului, iar înainte de a fi consilier local a fost „salariat“ la mai multe firme din Cluj-Napoca.
Potrivit declaraţiei sale de avere. Ovidiu Chifor deţine şi un autoturism Peugeot 607, cumpărat în 2005 şi figurează că a acordat un împrumut de 41.500 de euro. De asemenea, deţine, împreună cu soţia sa două apartamente şi are acţiuni la două firme.