monitorulcj.ro Menu
Politică

Baronii locali vor putea ajunge la putere prin negociere

Sistemul electoral din România urmează să fie reconfigurat printr-o modificare a legislaţiei, iar baronii locali vor putea ajunge președinți de CJ prin negociere.

Anul viitor ne aşteaptă din nou alegeri locale, care potrivit ultimelor modificări din cadrul Comisiei de Cod electoral, s-ar putea desfăşura altfel ca până acum.

Printre altele, proiectul Comisiei de Cod electoral prevede alegerea președinților de consilii județene de majoritatea din consiliu și nu prin vot direct, cum stabilește legea actuală. Care sunt avantajele sau dezavantajele unui astfel de sistem şi mai ales cum comentează o astfel de variantă un fost preşedinte de consiliu judeţean şi actualul preşedinte al forului judeţean?


Dependenţi de partid, nu de alegător

Se revine astfel la situația din 2004. Potrivit unei analize realizată de cursdeguvernare.ro, eliminarea votului direct ar putea duce la reducerea puterii baronilor locali.

Mai exact, baronii locali vor redeveni mai dependenți de conducerea centrală a partidului, iar alegerea lor va fi rezultatul negocierilor politice și al alianțelor din consiliu, adesea conjuncturale.


Pe de altă parte, în perspectiva unei reforme privind organizarea administrativă pe regiuni (blocată în ultima legislatură), eliminarea votului direct în cazul baronilor locali ar putea fi considerată ca o măsură de prevenire a sporirii excesive a puterii acestora.

„Bătut în cuie“ prin vot direct

Preşedintele ales prin vot direct este bătut în cuie, spun unii dintre cei care îşi exercită mandatul aleşi de colegii lor, adică indirect. Este şi cazul preşedintelui actual al CJ Cluj Vakar Istvan.


„Eu îmi exercit mandatul prin acest mod, chiar acum şi consider că este funcţional şi democratic. Un prim aspect pozitiv este faptul că sunt reduse costurile. Cred că în această formulă nu se pot naşte aşa numiţii baroni locali şi nu se pot lua hotărâri dictatoriale. Este adevărat, este posibil ca în acest mod acel preşedinte să depindă de conducerea partidului din care face parte mai mult şi să fie suspus unor jocuri politice.

Dar şi  în cazul uninominalului, când candidează o personalitate din acel partid, acesta este supus, la fel, aceloraşi jocuri. Eu susţin votul indirect, pentru că sunt mai multe avantaje“, a spus Vakar Istvan.


De ce vot direct

O opinie diferită este exprimată de liberalul Marius Nicoară, fost preşedinte de consiliu judeţean ales însă indirect. El susţine votul „în faţa cetăţenilor“.

Nicoară a fost între 2004 şi 2008 președinte al Consiliului Județean Cluj. La alegerile locale din 2008 a candidat din partea PNL pentru un nou mandat, dar a fost surclasat de Alin Tişe.


Totuşi, Nicoară susţine sistemul votului direct, „când candidatul vine în faţa alegătorului“. „Tot în faţa cetăţeanului va trebui să dea explicaţii după ce va fi ales, va fi responsabil pentru acţiunile sale“, a spus Nicoară.