Politică
Liderii PSD doresc organizarea unui congres al partidului, în acest an
Marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, dar există şi posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice", a afirmat, duminică, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
"Dacă se face congres, marea majoritate a liderilor din partid zic să se facă în acest an, ca din ianuarie să ne ocupăm de guvern şi de guvernare, pentru că avem obiective serioase şi ţara chiar are nevoie de guvernare, dincolo de emoţie. Dacă nu se face congres, putem face un consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice oricând", a declarat, pentru Mediafax, preşedintele executiv al PSD.
Anterior, într-o emisiune a A3, Dragnea a exprimat opinia conform căreia preşedintele PSD Victor Ponta nu riscă să piardă această poziţie, în eventualitatea unui congres.
" Îmi bazez această afirmaţie pe discuţia pe care am avut-o cu toate organizaţiile (şefii de filiale, n.r.), în afară de trei-patru excepţii, a celor care erau plecaţi din ţară. Au discutat, nu au venit să spună ce au visat noaptea, au discutat marţi şi miercuri cu organizaţiile. Sunt câteva mesaje pe care ei le-au luat şi le-au transmis, şi anume să păstrăm guvernarea şi să păstrăm în continuare echipa de conducere la partid”, spunea Dragnea.