monitorulcj.ro Menu
Politică

Europarlamentarul Mircea Diaconu culege laurii cuveniți altora

Europarlamentarii români Mircea Diaconu şi Siegfried Mureşan au avut un schimb de replici pe marginea raportului privind ajutorul acordat muncitorilor disponibilizaţi de la combinatul Mechel Câmpia Turzii. După ce în presă au apărut informații că Mircea Diaconu s-a lăudat că a convins eurodeputaţii să aprobe ajutorul, Siegfried Mureşan a reacţionat virulent, spunând că actorul este o „pacoste”. În replică, Diaconu a spus că de vină pentru ştire sunt jurnaliştii uitaţi la Bruxelles „de pe vremea lui Ceauşescu”.

„Oameni buni, Mircea Diaconu chiar e o pacoste. Văd că și el se laudă cu raportul meu de la Câmpia Turzii. Dupa cum știți, eu sunt raportorul Parlamentului European pentru acest proiect; este raportul meu, eu l-am făcut, eu l-am prezentat în Comisia pentru Buget a Parlamentului European unde a fost aprobat săptămâna trecută cu 29 voturi «pentru» și doar 3 voturi «împotrivă». Mâine va fi aprobat de plenul Parlamentului European. Raportul Parlamentului European poarta numele «Siegfried Mureșan».

«Mircea Diaconu» nu apare niciunde. Mircea Diaconu este membru supleant în Comisia de Muncă a Parlamentului care a dat un aviz pozitiv asupra raportului meu. Probabil a fost prezent la vot acolo și a ridicat mânutza incompatibilă; mai mult decât atât sigur nu a făcut. În rest, multe metafore și jumatăți de adevăr”, a scris Siegfried Mureşan pe Facebook.


PE a aprobat ajutorul de 3,57 milioane de euro pentru muncitorii disponibilizaţi de Mechel.

Etichete: mircea diaconu