monitorulcj.ro Menu
Politică

Cine a negociat portofoliul pentru comisarul european?

Corina Creţu discută astăzi cu Jean Claude Junker în privinţa postului de comisar european.

România nu va primi un portofoliu important, pe măsura statutului ţării noastre. Cine a negociat însă pentru acest portofoliu şi mai ales, cine îşi va suma eşecul acestora?

Preşedintele Traian Băsescu spune că a negociat un portofoliu cu greutate comparabilă cu agricultura, că s-au negociat portofolii, nu persoane, pentru postul de comisar european. Rămâne astfel de văzut dacă a eșuat presedintele sau scrisoarea lui Victor Ponta, în care îi lasă libertatea lui Jean Claude Juncker să decidă asupra unui "alt portofoliu", a fost hotărâtoare.


Dacă se confirmă că propunerea lui Ponta, Corina Crețu, a primit portofoliul de Cooperare Internațională și Ajutor Umanitar rezultă că Victor Ponta nu s-a bătut pentru un portofoliu important pentru Româniai. Nu în ultimul rând, Corina Crețu va trebui să obțină și votul Parlamentului European, care va analiza și activitatea ei:aproape inexistentă.


Vă reamintim, premierul Victor Ponta l-a informat în data de 30 iulie pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, despre cele două propuneri ale Guvernului pentru comisar european, informarea conţinând inclusiv numele celor propuşi, respectiv Dacian Cioloş şi Corina Creţu. Ponta i-a transmis lui Zgonea, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în data de 30 iulie, pentru informare, scrisoarea pe care i-a adresat-o preşedintelui ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, referitoare la propunerile Guvernului privind viitorul comisar european din partea României. Traian Băsescu a aflat de la Bruxelles că România are două nominalizări pentru funcţia de comisar European.

Special meeting of the European Council - departures Sursa video: ec.europa.eu