Politică
Băsescu: Iohannis are şanse să câştige prezidenţialele, cu condiţia să fie susţinut de toată dreapta
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că liderul PNL Klaus Iohannis are şanse să câştige alegerile prezidenţiale, cu condiţia să aibă toată dreapta susţinându-l.
Întrebat, într-o emisiune difuzată de B1 TV, în legătură cu rezultatele unor sondaje recente privind opţiunile pentru alegerile prezidenţiale, care îi indică pe primele două poziţii pe Victor Ponta şi Klaus Iohannis, Traian Băsescu a arătat că, în opinia sa, Klaus Iohannis are şanse să câştige competiţia electorală, cu condiţia ca toată dreapta să-l susţină.
"Eu zic că are şanse să câştige Iohannis, cu condiţia să aibă toată dreapta susţinându-l", a spus Băsescu, precizând că nu vede niciun motiv ca liderul PNL să nu aibă această susţinere.
El a mai arătat că ceea ce este esenţial este ca până la alegerile prezidenţiale să fie o formulă de cooperare.
Traian Băsescu a mai spus că el a câştigat alegerile din 2004, în competiţie cu Adrian Năstase, la un procent şi jumătate distanţă, iar pe cele din 2009, cu Mircea Geoană, la 80.000 de voturi.
"Rămân sceptic în ceea ce priveşte fuziunea" PNL-PDL, a mai declarat Traian Băsescu, adăugând că el nu ar fi fost niciodată de acord cu această fuziune.