monitorulcj.ro Menu
Politică

UDMR amenință că IESE de la guvernare. Ultimatum pentru Ponta

UDMR ia în calcul ieşirea de la guvernare. Motivul? Intervenţia MAE în procesul la Curtea Europeană de Justiţie privind iniţiativa pentru protecţia minorităţilor naţionale.

Tensiunile ar fi fost generate de intervenţia MAE în procesul în care UDMR a contestat respingerea de către Comisia Europeană a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene (ICE) privind protecţia minorităţilor naţionale, iniţiată de Uniune şi susţinută de Uniunea Federală a Naţionalităţilor din Europa (FUEN), al cărei vicepreşedinte este Kelemen Hunor. Gândul notează că MAE a susţinut punctul de vedere al Comisiei Europene, poziţionându-se astfel împotriva UDMR.

Iniţiativa prin care se solicită aprobarea de către Uniunea Europeană a unor reglementări mai clare privind minorităţile pe şase tematici ("Limbile regionale sau minoritare, educaţie, cultură şi diversitate culturală", "Politica de dezvoltare regională", "Participarea şi implicarea societăţii civile", "Egalitate şi anti-discriminare", "Media audio-vizuală şi conţinutul digital" şi "Sprijin pentru comunităţile minorităţilor naţionale") a fost respinsă de Comisie pe motiv că "în mod evident, este în afara limitelor prerogativelor UE să prezinte o propunere urmărind implementarea Tratatelor printr-un act juridic al Uniunii". "Decizia a fost una politică", a comentat la vremea respectivă Kelemen Hunor, anunţând contestarea sa la Curtea Europeană de Justiţie.


Gândul relatează, de asemenea, că România, prin Ministerul Afacerilor Externe, a formulat o cerere de intervenţie care a şi fost acceptată, termenul limită de depunere a argumentaţiei fiind stabilit pentru finalul lui iunie acest an. Conform sursei citate, MAE a susţinut aceeaşi poziţie cu Comisia Europeană.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ar fi avut o discuţie cu premierul Victor Ponta, în care i-ar fi cerut acestuia retragerea intervenţiei transmise de MAE. Potrivit unor surse din Coaliţie, şeful guvernului a vorbit cu ministrul de Externe, Titus Corlățean, care i-ar fi spus că un pas înapoi echivalează cu demisia sa. În aceste condiţii, UDMR ar lua în calcul ieşirea de la guvernare, însă o decizie finală ar urma să fie luată după o ultimă discuţie pe care Kelemen Hunor şi Victor Ponta ar trebui să o aibă săptămâna viitoare. "A fost o acţiune partizană a MAE! Am cerut retragerea intervenţiei. Poziţia mea foarte hotărâtă o cunoaşte premierul, de la el aştept un răspuns. Pentru mine este o chestiune de onoare!", a declarat Hunor pentru Gândul.


În eventualitatea plecării UDMR de la guvernare, Victor Ponta se poate baza pe o majoritate de 317 deputaţi şi senatori de la PSD, PPDD, PC şi minorităţi. Acestora ar urma să li se alăture şi cei care l-au urmat pe Călin Popescu Tăriceanu, în jur de 20 de aleşi, ceea ce ar asigura o susţinere cu aproape 50 de voturi în plus decât cele 288 minimum necesare.