monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta, băiat de cartier!

„Mahalagiul“ Victor Ponta este pus la colţ de unele doamne politician de la Cluj.

După ce „s-a dat“ cu avionul la Cluj, premierul Victor Ponta a reuşit să se facă de râs dându-se şi cu barca prin Teleorman. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, acesta a folosit un limbaj vulgar în dialog tocmai cu o doamnă ministru. 

Cum oricum niciunul dintre miniştri nu prea avea chef de plimbări în zonele afectate de inundaţii, tocmai în preajma sărbătorilor pascale, au lăsat limbajul formal deoparte. Mai exact, Ministrul Apelor, Doina Pana, s-a întâlnit pe traseu cu prim-ministrul, care i-a vorbit ca pe maidan. „Tu ce faci, fă, Doina aici? Aveai tu chef de niste inundatii?" Luată pe nepregătite, aceasta a răspuns „Păi nu aveam chef, dar...". Episodul de mahala a fost taxat de doamnele din politica de la Cluj (cele pentru care vacanţa de Paşte s-a încheiat şi care ne-au răspuns la telefon).   


A insultat limba română!

Reprezentantele PDL din forul judeţean îl „taxează“ pe premier pentru limbajul folosit, subliniind că acesta arată desconsiderare nu doar faţă de o doamnă, ci faţă de români în special, având în vedere împrejurările şi contextul în care a fost folosit.

„Cred că este un limbaj interzis a fi folosit de un ministru şi de premier în orice condiţii. Insultă flagrant limba română, iar pe de altă parte, insultă o doamnă. Cred că asta arată încă o dată că noi suntem nişte gângănii mici, în comparaţie cu cei de la putere, şi totodată felul în care se guvernează, la acest nivel adică. Totodată denotă desconsiderare faţă de români“, a declarat consilierul judeţean PDL, Mariana Leş.  


Apărat (puţin) de colegele de partid

Totuşi, arată reprezentantele PSD din forul local, chiar dacă limbajul folosit de premier este unul mai puţin elegant, acesta nu se asemănă cu preşedintele Traian Băsescu, din acest punct de vedere. „Premierul Victor Ponta şi domna ministru Pană sunt colegii şi camarazii mei. Dar  indiferent de limbajul folosit, nu a ameninţat-o pe doamna ministru că nu îşi va mai vedea familia… Eu preţuiesc diplomaţia, eleganţa în exprimare, cred că este o interpretare nefericită a ceea ce s-a întâmplat acolo, în teren.

Pe de altă parte, cu certitudine Victor Ponta nu seamănă nici la vorbă, nici la port cu preşedintele Traian Băsescu, în ce priveşte limbajul folosit“, a declarat Claudia Anastase, consilier local PSD.


Se apără, atacând

În ciuda filmării video, miercuri, premierul Victor Ponta a insistat că nu a folosit apelativul „fă“ la adresa ministrului Apelor și Pădurilor, Doina Pană. Acesta a răspuns printr-o aluzie la președintele Băsescu, spunând că nu se adresează așa și că nu a coborât de pe vapor.

„Am văzut că m-am adresat injurios. M-am uitat pe înregistrare și e clar că nu am zis aşa ceva. Nu băusem nici whiskey, nici nu coborâsem de pe vapor, nu mă adresez așa. (…) Așa e împărțită lumea între cei care fac ceva și cei care înjură, nu vă supărați că unii ne înjură", a spus premierul Victor Ponta.


Vă reamintim, marţi, în timpul unei vizite la Teleorman, Victor Ponta şi Liviu Dragnea s-au urcat într-o barcă pneumatica, trasă de pompieri încălţaţi cu cizme de cauciuc. Alături de cei doi a fost şi ministrul Apelor, Doina Pană, care nu se gândea că va avea parte de o asemenea deplasare.