Politică
Ce poţi face în a treia zi a „Zilelor Clujului”?
De la teatru şi muzică la competiţii sportive, clujenii sunt aşteptaţi să se bucure de prima ediţie a sărbătorii oraşului.
Primăria Cluj-Napoca a făcut public programul celei de-a treia zi a festivalului „Zilele Clujului”, a cărei primă ediţie va avea loc anul acesta între 27 mai şi 3 iunie.
Astfel, manifestările zilei de duminică, 29 mai, vor debuta pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, la ora 9, unde va demara competiţia “Micul bicilist şi siguranţa lui”, cu probe de poligon, demonstraţii ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi un stand de prezentare al echipamentului Jandarmeriei. În Pădurea Viştea, între orele 9 şi 13 se va derula o competiţie de orientare sportivă, iar în pădurea Hoia, în intervalul orar 10 - 12 va avea loc un concurs de Mountain Bike cross country. La sala de sport a Liceului „Gheorghe Şincai”, între orele 10 - 16, se va desfăşura un campionat de minifotbal între licee.
Târgul de companii sau jucării
La Casa de Cultură a Studenţilor, de la ora 10 va începe Târgul companiilor clujene „Discover Cluj Brands”, eveniment organizat de Open Bridge Consortium. La ora 11, în Piaţa Unirii va avea loc festivitatea de premiere a competiţiei pentru liceeni „Arhitecţii viitorului – Cluj-Napoca în anul 2020”.
Totodată, pe Bulevardul Eroilor, între orele 11 şi 14, se va desfăşura primul târg de jucării al copiilor clujeni, manifestare în cadrul căreia toţi copiii din oraş îşi pot aduce jucăriile care „le-au rămas mici” sau nu le mai trebuie şi pe care le vor putea vinde sau schimba între ei. Evenimentul se numeşte „Aleea jucăriilor” şi se adresează tuturor copiilor, indiferent de vârstă şi preocupări. La final, jucăriile rămase vor putea fi colectate într-un coş mare, spre a fi oferite în ziua de 1 iunie micuţilor care nu au jucării, ca un dar partea copiilor Clujului.
Tot în dimineaţa zilei de 29 mai, peste 200 de copii de grădiniţă vor face un marş al costumelor de primăvară, în cadrul unui carnaval al florilor. Acompaniaţi de fanfară, copiii vor porni din Piaţa Unirii, vor străbate pietonalul de pe Bulevardul Eroilor şi se vor opri la fântâna muzicală din Piaţa Avram Iancu.
Treasure Hunting
29 mai va fi şi ziua finalei concursului de Treasure Hunting “Descoperă comorile din inima Transilvaniei”, organizat de Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei, care va începe cu o zi înainte. Concursul se desfăşoară prin zona centrală a Clujului, provocarea fiind de a descoperi, pe baza anumitor indicii oferite de organizatori, “comori” arhitecturale ale Clujului istoric. Premiile vor fi oferite de companiile Ursus, Cosmote, Nokia şi de Loteria Română.
Pe strada Mihail Kogălniceanu, programul zilei de 29 mai va cuprinde mai multe activităţi precum ateliere de creaţie interactive ale Liceului de Arte Plastice „Romulus Ladea”, un recital Lucian Blaga cu actriţa Elena Ivanca, un recital de poezie susţinut de poeţi clujeni cu acompaniament muzical, dar şi proiecţii sub genericul „Paşii Poetului la Cluj” (Societatea Culturală “Lucian Blaga”) şi eseul teatral “Lucian Blaga” oferit de Liceul de arte populare “Tudor Jarda”.
Filme şi teatru
Pe străzile Potaissa, Fortăreţei şi Micu Klein va avea loc Fest ONG Transilvania iar la Bastionul Croitorilor, între orele 11- 22, se va desfăşura manifestarea “Serbări medievale” - ziua a 3-a. Pe aceeaşi temă, dar de data aceasta în Parcul I.L. Caragiale, va avea loc evenimentul denumit “Reconstituire Napoca antică. Daci, romani, gladiatori”.
În aceeaşi zi, la cinematograful “Florin Piersic” vor fi difuzate filme documentare („British Documentary”, “Afgan Star” şi “Rough Aunties”).
Programul zilei de 29 mai din Piaţa Muzeului cuprinde: Teatru „Cenuşăreasa” - Teatrul Puck, Trupa clujeană Maya – stilul acustic al timpurilor muzicale actuale (acustic, pop-rock) şi Teatru 3 acte – Bang, Dr. J’s Magic Spray, Amanta (regizor: Lucian Ţion).
Recital de poezie Florin Piersic
Pe scena principală din Piaţa Unirii se va desfăşura, începând cu ora 18, spectacolul “Clujeni de talent”, cu participarea Corurilor Junior Vip şi Transylvania Voces, conduse de Anca Mona Mariaş. De asemenea, programul mai cuprinde “Viva Vox” pentru clujeni iar pe scenă vor urca orchestra şi soliştii Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” ( dirijor: Jozsef Horbath), dar şi Corurile şi Orchestrele Operei Naţionale Române şi a Operei Maghiare, în cadrul Galei Operelor Clujene. Seara se va încheia cu un recital de poezie Florin Piersic.