Politică
UE nu are pârghii să gestioneze derapajele, nu este suficient de solidară și unitară, declară Băsescu
Președintele Traian Băsescu a declarat duminică seară că Uniunea Europeană nu are pârghii să gestioneze derapajele, cum este cel din Ucraina și nu este suficient de solidară și unitară.
"Eu, de la instalarea administrației Obama, când am înțeles că SUA se retrag din Europa de Est și se concentrează pe Asia-Pacific, i-am atenționat pe aliații noștri americani că este o greșeală strategică. De ce? Pentru că UE nu e încă suficient de solidară și unitară pentru a substitui lipsa din regiune a Statelor Unite din punct de vedere al securității cât și din punct de vedere al dezvoltărilor democratice. Au fost țări, și nu aș vrea să dau nume, chiar în apropierea noastră, care sunt puse sub semnul întrebării de Bruxelles ca urmare a unor dezvoltări nedemocratice de la ei. Ați văzut vreun efect? Deci UE n-are pârghii să gestioneze derapajele, sunt prea slabe acele pârghii de care dispune", a spus Băsescu la Realitatea Tv.
El a adăugat că România are o importanță crucială în regiune, că are în primul rând potențial, deci are ce oferi și din punct de vedere al intelligence și din punct de vedere militar suntem a doua putere din regiune după Ucraina.
În altă ordine de idei, președintele a afirmat că mesajul Victoriei Nuland despre corupția și oligarhii din mai multe părți ale Europei Centrale și de Est nu este adresat României. "Acela este un mesaj regional, pentru țările din regiune și el a fost în primul rând stimulat de situația din Ucraina. (...) Slavă Domnului că noi nu am ajuns la nivelul de corupție la care a ajuns Ucraina, noi am declanșat procesele de a stopa înrădăcinarea corupției ca sistem de guvernare în 2005", a susținut Băsescu.