monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL va organiza proteste în benzinării faţă de majorarea accizei la carburant

PDL va organiza proteste în benzinării, în 1 aprilie, faţă de majorarea "nejustificată" a accizei la carburant, participanţii la acţiuni urmând să aibă pancarte de informare pentru cetăţeni, a anunţat, vineri, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PDL pregăteşte proteste în benzinării prin care vrea să le transmită oamenilor că începând cu 1 aprilie "acciza nu e o minciună, ci o realitate crudă pe care o va trăi fiecare".

"Într-o societate în care economia duduie şi realizează o creştere economică de 3,5%, cea mai mare din UE, după cum se pronunţă premierul, este inadminisibil ca Guvernul să vină şi să majoreze taxele şi impozitele, birurile pe cetăţean. Ori nu există creştere economică, şi atunci aduni bani la buget cu taxe şi impozite noi, ori există creştere economică şi atunci poverile trebuie eliminate de pe spatele cetăţeanului. PDL crede cu adevărat că există resurse financiare care să permită Guvernului să-şi realizeze programul fără ca acciza pe combustibil să fie introdusă de la 1 aprilie. Dacă Guvernul nu va face acest lucru, PDL îşi rezervă dreptul de a organiza, în zilele respective, diverse activităţi de stradă, în staţiile peco, pentru a sensibiliza populaţia şi a o determina să aibă reacţii într-un fel democratic, în ultimă instanţă, faţă de acest nou bir pe care Guvernul Ponta îl introduce", a spus Oltean, citat de Mediafax.


Întrebat dacă vor fi organizate proteste în benzinării, vicepreşedintele PDL a răspuns: "O să cerem aprobările necesare şi în peco vom merge cu pancarte să informăm cetăţeanul. Vom încerca marţi, să vedem cum vom reuşi, ca în staţiile peco să fim prezenţi prin pancarte, prin informaţii corecte aduse cetăţeanului legat de acest bir pe care Guvernul Ponta îl introduce, această acciză mare pe combustibil care va fi o povară geu de suportat de transportatori, de către mediul de afaceri, de către cetăţean. Cetăţeanul va cheltui cu cel puţin 50 de lei în plus în fiecare lună din cauza accizei. Încă nu am stabilit exact cum vom proceda".

De asemenea, întrebat cum îşi explică lipsa de reacţie a şoferilor care, în timpul guvernării PDL au plătit cu mărunţiş la pompă, nemulţumiţi de creşterea preţului la carburant, Ioan Oltean a spus că "astăzi poporul se teme".


"Din păcate, deşi e cea mai evidentă majorare a preţului la combustibil – majorare absolut nejustificată – reacţia oamenilor lipseşte. Când noi eram la guvernare, lumea era liberă să ţipe, astăzi poporul se teme. De aceea nu avem reacţii la creşteri de impozite, de taxe, nu avem reacţii la nedreptăţile care se fac, la minciunile care se spun. Populaţia preferă să tacă fiindcă ştie că reacţia celor de la conducere e mai mult decât violentă la adresa celor care ar avea curajul să aibă o asemenea reacţie. Cei ce deţin puterea se cred stăptâni", a afirmat Oltean, care a adăugat că speră ca protestele din benzinării să fie la nivel naţional.

Premierul Victor Ponta declara în şedinţa de guvern de miercuri că acciza la carburanţi va fi aplicată din luna aprilie, iar Executivul va introduce şi un set de măsuri fiscale care să permită transportatorilor corecţi, neimplicaţi în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize.


Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care a reluat cererea privind renunţarea la creşterea anunţată a accizei la carburant, şeful statului menţionând că măsura ar genera o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic şi asupra consumatorului.