monitorulcj.ro Menu
Politică

Ecaterina Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, propusă interimar la şefia instituţiei

Sediul Avocatului Poporului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că plenul Parlamentului va vota ca Ecaterina Teodorescu, unul dintre adjuncţii Avocatului Poporului, să preia interimar şefia acestei instituţii.

Zgonea a precizat că votul va fi prin ridicarea mânilor şi că interimatul va fi până în februarie 2014, informează Mediafax.

Avocatul Poporului, Anastasiu Crişu, şi-a înaintat demisia, a declarat, joi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.


Antonescu a fost întrebat care sunt motivele pentru care Avocatul Poporului şi-a înaintat demisia.

"A dorit să mulţumească pentru încredere şi pentru faptul – între altele – că pe tot parcursul mandatului exercitat niciodată dinspre partea mea sau dinspre partea partidului nostru nu s-a exercitat niciun fel de influenţă, niciun fel de presiune. Nu i-am cerut să atace nicio ordonanţă (...) Motivele (demisiei, n.r.) sunt de natură personală, aşa cum sunt consemnate oficial şi în cererea de demisie", a răspuns Antonescu.


Liderul PNL a precizat că nu i-a solicitat niciodată nimic şi a avut două discuţii protocolare, răspunzând întrebării dacă i-a solicitat lui Anastasiu să atace ordonanţa privind TVR.

Numirea lui Anastasiu Crişu, candidatul susţinut de USL, în funcţia de Avocat al Poporului a fost aprobată, la finele lunii ianuarie 2013, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 358 de voturi favorabile.