Politică
Traian Băsescu despre „prezidențiabilul” PDL, Cătălin Predoiu: „Să nu îndrăznească să îmi dea lecţii publice. Să candideze la preşedinţie, dar să nu mintă”
Preşedintele Traian Băsescu a spus, într-o emisiune la B1TV, că nu-i permite „prezidențiabilului” PDL Cătălin Predoiu să îi dea lecții publice și că acesta ar trebui să explice de ce nu l-a vrut pe Daniel Morar la DNA și de ce a fost la președinte pentru a fi menținut în guvern.
”Dl Predoiu a spus cum a bătut el cu pumnul în masă şi a pus condiţii, preşedintelui, premierului. Eu vă spun ce îmi aduc aminte. Eu îmi aduc aminte aşa: în guvernul Tăriceanu a propus înlocuirea lui Daniel Morar de la DNA cu o doamnă care nu avusese dosare prea importante în toată viaţa ei, care îi era consilier. Pe mine am înteles că îmi dădea lecţii cum a renunţat Băsescu la Morar, ori el cu mânuţa lui a făcut propunere de înlocuire a lui Moar, pe discuţiile din PNL şi înţelegerea cu Hrebenciuc. M-a deranjat tipul acesta de om. Când l-am chemat să-l întreb dacă vrea să rămână în Guvern, am avut o singură condiţie, să-l propună pe Morar pentru al doilea mandat. Pe urmă i-am explicat lui Boc că e bine să avem un ministru la Justiţie care să nu fie suspectat că ar avea apartenenţă PDL, la fel am făcut şi la serviciile secrete. M-a deranjat că îmi dădea lectii dl Predoiu cînd el a fost la mine să mă roage să vorbesc cu Ponta să-l menţină şi în guvernul lui. La mine a fost în Cabinet, sigur că am vorbit şi m-a refuzat Ponta cu o anume motivaţie. Omul ăsta să nu îndraznească saă îmi dea lectii publice. Să candideze la preşedinţie, dar să nu mintă. Să explice de ce nu l-a vrut pe Morar la DNA şi de ce a fost la preşedinte pentru a fi menţinut în guvern.”, a declarat Traian Băsescu la B1TV.