monitorulcj.ro Menu
Politică

“zece eșecuri și gafe” ale Guvernului Ponta, în opinia lui Cătălin Predoiu

Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a prezentat duminică, într-o conferință de presă, o listă cu "zece eșecuri și gafe bifate de Cabinetul Victor Ponta" în ultima săptămână.

sursa foto: cotidianul.ro

El a promis că va face acest lucru săptămânal pe baza analizelor făcute de membrii guvernului alternativă al PDL.

În opinia democrat-liberalului, un prim exemplu îl reprezintă eșecul aderării României la spațiul Schengen.


"Guvernul Ponta nu poate blama la infinit terțe părți pentru acest eșec înainte de a își face temele pe acest subiect și fără să afecteze prin declarații iresponsabile MCV", a afirmat Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.

El a enumerat apoi introducerea manualelor digitale, promise de ministrul Educației, Remus Pricopie, pentru anul acesta, care a fost amânată pentru 2014. "În realitate, platforma digitală pentru aceste manuale va fi gata abia în 2015", a spus liderul democrat-liberal.


El a susținut că modificările propuse la Codul Rutier "denotă superficialitate și neprofesionalism din partea Guvernului Ponta", în timp ce scrisoarea trimisă de vicepremierul Liviu Dragnea unui raportor al Parlamentului European ar fi putut avea drept urmare pierderea a patru miliarde de euro fonduri europene de către România.

Între "eșecurile și gafele Guvernului" se mai înscriu, în opinia lui Predoiu, vizita premierului Ponta la Magistrala 5 metrou, unde "nu a ezitat să mintă că guvernele anterioare poartă responsabilitatea pentru lipsa banilor de finanțare a proiectului".


"În realitate, guvernele anterioare alocaseră 380 de milioane de euro pentru acest proiect, iar primul lucru făcut de Guvernul Ponta a fost tăierea la jumătate a acestor fonduri. Ulterior, Guvernul Ponta a continuat să taie din banii alocați construcției. Magistrala 5 stă pe loc pentru că nu a fost bugetată de Guvernul Ponta", a susținut Predoiu.

El a criticat faptul că CFR Călători scumpește biletele de tren în paralel cu încheierea unui contract de două milioane de euro "cu un offshore din Panama care are un capital de numai 1.000 de dolari", aceasta fiind "o situație extrem de ciudată într-o companie care are un manager desemnat prin ordin de ministru".


Predoiu a acuzat și amânarea licitației pentru strategia energetică națională pentru 2014, susținând că ministrul Constantin Niță "dădea asigurări că va fi gata până în toamna acestui an".

"Ministrul Daniel Barbu și USL susțin debarcarea pe criterii politice a managerilor instituțiilor de cultură prin respingerea propunerii de a prelungi contractele de management ale celor care împlinesc vârsta de 63 de ani. Guvernul USL a negociat fără mandat susținerea acordată unui stat în Consiliul de Securitate al ONU, încălcând Constituția României și legea tratatelor. Creșterea deficitului cu 11,4% pe primele opt luni ale anului 2013 și creșterea evaziunii fiscale cu 14% față de anul trecut. În România, evaziunea contează cât bugetele educației și sănătății la un loc", a semnalat alte eșecuri prim-vicepreședintele PDL.