monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu respinge propunerile lui Pivniceru pentru şefia DNA şi funcţia de procuror general; motivul - netransparenţa selecţiei

Preşedintele Traian Băsescu a decis vineri să respingă propunerile privind numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a lui Tiberiu-Mihail Niţu şi, respectiv, de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a lui Ioan Irimie, motivând lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, informează Administraţia Prezidenţială.

"Motivaţia principală care a stat la baza deciziei domnului preşedinte Traian Băsescu este lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie. Domnul preşedinte Traian Băsescu atenţionează că pentru a accepta, în viitor, propunerile făcute de ministrul Justiţiei este necesară revizuirea totală a procedurii de selecţie a procurorilor care urmează a-i fi propuşi pentru funcţii de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în Direcţia Naţională Anticorupţie", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

La sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu propunerile pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lui Tiberiu Niţu şi a lui Ioan Irimie pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La începutul lunii ianuarie, la o şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele a solicitat Consiliului un punct de vedere referitor la articolul 134 din Constituţie, potrivit căruia propunerile pentru numirea procurorului general şi procurorului-şef al DNA trebuie să aparţină CSM. El a precizat că nu se va grăbi cu aprobarea sau respingerea propunerilor pentru cele două funcţii. Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul general al PÎCCJ şi procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. ager