monitorulcj.ro Menu
Politică

Vezi cum se constituie Parlamentul nou ales

Candidaţii declaraţi aleşi deputaţi sau senatori în urma scutinului de duminică vor primi certificatul doveditor al alegerii din partea birourilor electorale de circumscripţie unde se află colegiul în care au candidat, aceştia urmând să fie validaţi în plenul Camerei din care vor face parte.

 

De asemenea, potrivit Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, Biroul Electoral va atesta atribuirea mandatelor de deputat organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi va elibera certificatul doveditor deputaţilor aleşi.

BEC totalizează rezultatul naţional, pe baza proceselor-verbale primite de la birourile electorale, şi transmite Autorităţii Electorale Permanente, după publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, materialele necesare redactării Cărţii Albe a Alegerilor.

Potrivit prevederilor Constituţiei, parlamentarii sunt aleşi pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, de drept, numai în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.

Senatul şi Camera legal constituite aleg, fiecare, Biroul permanent. Regulamentele celor două Camere stipulează că până la alegerea Biroului permanent pot avea loc numai dezbateri cu privire la validarea mandatelor de senator sau deputat, la procedurile necesare depunerii jurământului sau legate de constituirea noului Senat sau a Camerei Deputaţilor. Pentru validarea mandatelor, Senatul şi Camera aleg, în prima sa şedinţă, o comisie compusă din 15 parlamentari.

Ulterior, parlamentarii a căror alegere a fost validată depun jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. Refuzul de a depune jurământul atrage pierderea mandatului. Senatul şi Camera Deputaţilor sunt legal constituite după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori şi deputaţi.

Formaţiunile reprezentate în Parlament sunt consultate de către preşedintele ţării la desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Conform articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.