monitorulcj.ro Menu
Politică

MAI: După închiderea campaniei electorale au fost înregistrate 128 de sesizări privind nereguli

Ministerul Administraţiei şi Internelor a informat că în ultimele 24 de ore, după închiderea campaniei electorale, au fost înregistrate 128 de sesizări, dintre acestea 50 sunt contravenţii, 20 de cazuri sunt posibile infracţiuni, iar şapte se referă la mită electorală, scrie Mediafax.

La nivelul Centrului Operaţional de Comandă al MAI - care are competenţă generală pe tot ceea ce înseamnă ordinea şi siguranţă publică în ziua scrutinului electoral - a fost implementată o aplicaţie informatică în care sunt introduse toate evenimentele de natură electorală, cu ajutorul căreia se poate monitoriza inclusiv modul de soluţionare a aspectelor sesizate.

Astfel, Centrul a înregistrat de sâmbătă, ora 7.00, până duminică, ora 7.00, un număr de 128 de sesizări privind posibile încălcări ale legii. Au fost constatate 50 contravenţii şi se efectuează cercetări în 20 de cazuri de posibile infracţiuni, dintre care şapte se referă la mită electorală.