monitorulcj.ro Menu
Politică

Clujul a fost îngropat sub zăpadă. Primăria a fost mulţumită!

Vineri dimineaţă, circulaţia a fost dată peste cap de ninsoarea căzută în oraş, însă Primăria s-a declarat mulţumită de deszăpezire. Ninsoarea căzută în Cluj-Napoca în noaptea de joi spre vineri şi în prima parte a zilei de vineri a dat traficul peste cap şi a blocat aproape tot oraşul. Cu toate acestea, reprezentanţii Primăriei s-au declarat mulţumiţi de intervenţiile celor două firme care se ocupă de deszăpezire în oraş, Rosal Grup şi Brantner Servicii Ecologice SA, menţionând că doar atât se putea face în condiţiile căderii masive de zăpadă.

„Au fost mai multe valuri succesive de ninsoare. În oraş s-a intervenit cu aproximativ 500 de tone de material antiderapant pe ambele sectoare, însă până la această oră (vineri, 25 februarie, ora 11 – n.r.) s-a ajuns la un strat de zăpadă de 17 centimetri în municipiu. Am beneficiat de sprijinul Poliţiei rutiere şi de cel al Poliţiei municipiului, ale căror echipaje au deschis calea autovehiculelor de deszăpezire”, au explicat reprezentanţii municipalităţii. Ei au mai adăugat că a nins peste 15 ore încontinuu, în cantităţi care nu se întâlnesc în mod obişnuit.

Rosal Grup a intervenit în teren cu 16 utilaje, iar Brantner Servicii Ecologice SA cu 14 utilaje. Dacă firmele de deszăpezire au scăpat de această dată de amenzi, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre proprietarii de imobile care au uitat să-şi cureţe zăpada de pe trotuare.

Vă reamintim că, din data de 15 noiembrie 2010 funcţionează comandamentul de deszăpezire, care coordonează activitatea de deszăpezire în Cluj-Napoca până în primăvara acestui an.

Deszăpezirea se desfăşoară pe cele două sectoare în trei grade de urgenţă şi este realizată de către Rosal Grup pe sectorul I şi Brantner Servicii Ecologice pe sectorul II. În total, se intervine pe 639 de străzi, dintre care 211 sunt în urgenţa I, 231 în urgenţa II şi 197 în urgenţa III.