monitorulcj.ro Menu
Politică

Haşotti, despre fuziunea cu PNG: Nu aş fi foarte încântat de un asemenea gest politic din partea PNL

Liderul PNL Puiu Haşotti afirmă că nu este foarte încântat de o fuziune cu Partidul Noua Generaţie, el precizând că o decizie în acest sens ar trebui luată după alegeri, scrie Mediafax.

"Aveţi dreptate când puneţi punctul pe fuziunea dintre Partidul Naţional Liberal şi domnul Gigi Becali, pentru că până la urmă PNG-ul se confundă cu dânsul. Nu ştiu ce am putea câştiga sau ce am putea pierde în urma fuziunii cu PNG-ul şi în urma venirii domnului Becali în PNL", spune Haşotti, citat de RFI.

Ministrul Culturii afirmă că nu ar fi foarte încântat de un demers de acest gen: "Personal, dar e o chestie spusă la rece şi pe picior, nu aş fi foarte încântat de un asemenea gest politic din partea PNL, care sigur, se poate întâmpla sau nu se poate întâmpla. Eu cred că negocierile, decizia trebuie luată după alegerile parlamentare".

El a precizat însă că va respecta decizia partidului în legătură cu acest subiect.

"Sigur că voi avea şi eu un vot, îmi voi spune şi eu un punct de vedere. În situaţia în care partidul va hotărî altfel, nu voi comenta în nici un fel, nu-mi voi exprima nemulţumirea decât în cadrul partidului. Dar repet, aşa la o privire rapidă, aş înclina să nu fiu de acord cu o astfel de fuziune", conchide Puiu Haşotti.

Europarlamentarul George Becali a susţinut, într-o intervenţie la RTV, că în urmă cu trei-patru zile a avut o întâlnire cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru a discuta despre fuziunea PNG cu PNL.

El a relatat că i-ar fi spus liderului liberal că poate veni în PNL pentru statutul de simplu membru de partid, urmând ca sediul în valoare de 1 milion de euro să intre în proprietarea PNL.