Politică
Funeriu: Andronescu îl remaniază pe Ponta sau îşi distruge ireversibil reputaţia
Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu declară că Ecaterina Andronescu este pusă, din cauza premierului Victor Ponta, în cea mai jenantă postură la moţiunea simplă pe Educaţie care va fi dezbătută marţi, el afirmând, de asemenea, că ministrul a luat câteva măsuri "total greşite" în domeniu, scrie Mediafax.
"Doamna Andronescu are, la această moţiune, un singur răspuns de dat: îl remaniază pe Ponta, retrăgându-i diploma de doctor obţinută prin furt, aşa cum cere Universitatea din Bucureşti, sau îşi distruge reputaţia ignorând ceea ce a văzut o lume întreagă: faptul că are un premier, Victor Ponta, vinovat de furt intelectual?", afirmă Funeriu, într-o declaraţie transmisă MEDIAFAX.
De asemenea, el arată că Andronescu este pusă în cea mai jenantă postură în care poate fi pus un ministru al Educaţiei, deoarece moţiunea actuală "e imputabilă 100% lui Victor Ponta, iar propriul ei premier o face de râs în lume".
"Ponta a plagiat, Ponta a schimbat patru miniştri la educaţie în două luni. Ponta e cel care a declarat că vrea să-i împiedice pe micuţii de trei ani să se înscrie la grădiniţă în 2013, trimiţând clasa pregătitoare la grădiniţă, ceea ce ar fi unic în Europa. Doamna Andronescu încercă şi ea să dreagă busuiocul, spunând că va evalua situaţia", argumentează consilierul prezidenţial, fost ministru al Educaţiei.
Totodată, Funeriu afirmă că ministrul Andronescu a luat şi câteva măsuri "total greşite": în loc de învăţământ profesional temeinic, după modelul dual german, propune un bacalaureat second hand, în loc de finanţarea universităţilor pe bază de performanţă, finanţează universităţile fără niciun raport cu calitatea, în loc de selecţie serioasă pentru cadre didactice şi directori, face numiri de partid, dă afară tineri de valoare internaţională din comisiile ministerului şi numeşte gerontocraţia mediocră de partid. "Aceste lucruri nu sunt nici pe departe atât de distrugătoare pentru România precum este Victor Ponta", concluzionează Funeriu.
Deputaţii au programată, marţi dimineaţă, dezbaterea moţiunii simple pe Educaţie a PDL, prin care se cere inclusiv demisia premierului, dar şi renunţarea la bacalaureatul profesional şi la revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă.
Moţiunea a fost depusă săptămâna trecută la Cameră, Cristian Buican (PNL), secretar al acestui for, anunţând că dezabterea va avea loc pe 2 octombrie, la ora 10.00, iar votul final este programat la ora 12.30. Principalele solicitări cuprinse în moţiunea simplă depusă de PDL împotriva ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vizează bacalaureatul profesional, revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă, dar şi demisia premierului. Moţiunea se numeşte "Nu-i împiedicaţi pe copiii de 3 ani să meargă la grădiniţă".
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că va răspunde la moţiune cu faptele concrete realizate de când a preluat mandatul, adăugând că în aceste două luni nu a dormit şi a făcut practic tot ce se putea.