Politică
Aeroportul clujean, pe primul loc în ţară
Distincţia primită este „Aeroportul anului 2010” şi a fost acordată de publicaţia “Nine O’Clock”. Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a primit, la începutul acestei săptămâni, distincţia „Aeroportul anului 2010”, în cadrul mesei rotunde cu tema „ România – cer deschis”, organizată de cotidianul de limbă engleză „Nine O’clock”. Evenimentul în cadrul căruia a avut loc decernarea premiului a fost organizat în colaborare cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar printre invitaţi s-au numărat ambasadori, şefi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, membri ai camerelor de comerţ bilaterale, reprezentanţi ai aeroporturilor şi companiilor aeriene din România, investitori români şi străini.
Potrivit Consiliului Judeţean Cluj, acordarea acestei distincţii reprezintă o recunoaştere a eforturilor şi rezultatelor obţinute de aeroportul clujean pe parcursul anului 2010, atât în ceea ce priveşte lucrările de modernizare şi extindere, cât şi în privinţa creşterii permanente a traficului intern şi internaţional de pasageri şi marfă. De altfel, proiectele de extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au fost premiate în ultimii ani de diverse organisme interne sau internaţionale. Printre distincţiile primite se numără premiul „Proiectul de modernizare aeroportuară cel mai rapid implementat”, decernat de Finmedia, precum şi „Premiul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România” (AGIR), la categoria Ingineria construcţiilor civile şi industriale, pentru lucrarea „Aeroportul Cluj-Napoca. Nou terminal de pasageri – Terminal plecări, Terminal sosiri, Corp de legătură”.
Investiţiile vor continua
„Acordarea acestui premiu ne onorează şi se constituie, o dată în plus, ca o recunoaştere firească a eforturilor întreprinse în ultima perioadă de timp de conducerea Consiliului Judeţean Cluj, împreună cu echipa managerială a Aeroportului, pentru îmbunătăţirea infrastructurii aeroportuare clujene şi pentru creşterea continuă a calităţii serviciilor oferite. Dezvoltarea Aeroportului va continua să reprezinte o prioritate absolută a actualei conduceri a Consiliului Judeţean, acesta urmând să beneficieze de sprijinul cuvenit în vederea transformării în cel mai important nod de comunicaţii aeriene din regiune”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.