monitorulcj.ro Menu
Politică

Drumuri refăcute în zona Băilor Sărate

Modernizarea infrastructurii rutiere în zona staţiunii Băile Sărate Turda va costa 3,2 milioane de euro. Primarul Tudor Stefănie, alături de edilul din Sîngeorz Băi, Roland Venig, a semnat contractul pentru execuţia lucrărilor prevăzute în proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivităţii Regiunii Nord-Vest”. Proiectul a fost depus în parteneriat cu oraşul Sângeorz Băi şi are o valoare totală de peste 10 milioane de euro, finanţare nerambursabilă obţinută prin intermediul Serviciului de Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale al municipalităţii turdene.

Potrivit Narcisei Pintea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Turda, câştigătorul licitaţiei de atribuire a lucrărilor este firma Strabag România. Reprezentantul companiei, ing. Dan Lucian Mihancea, a afirmat, după semnarea contractului, că lucrările vor fi finalizate până la finele acestui an pentru ambele locaţii (Turda şi Sângeorz Băi).

Pentru Turda este vizată modernizarea sau reabilitarea a circa 3,2 kilometri de şosele urbane în interiorul staţiunii şi a unei suprafeţe de 9.000 mp de parcări în zona ştrandului şi a Parcului Zoo, zonă care va include şi o staţie terminală pentru transportul urban. Şoselele care fac obiectul prezentului contract de lucrări, respectiv str. Castanilor, str. Caisului (tronson nordic şi estic), str. Livezilor, Drumul Ceanului şi Aleea Ştrandului vor asigura fluenţa rutieră spre staţiunea Băile Sărate Turda şi vor îmbunătăţii accesul spre obiectivele turistice din zonă: Salina, Lacurile Sărate, Parcul Zoologic, Lacul roman (Ştrandul), baza de tratament balnear, situl Natura 2000 – Sărăturile şi Ocna Veche.