monitorulcj.ro Menu
Politică

Consultare publică privind viitorul Politicii Agricole Comune

Deputatul european Rareș Niculescu a lansat astăzi o consultare publică, on-line, privind viitorul politicii agricole comune, în contextul în care Parlamentul European se va pronunța în acest an, asupra acestui subiect deosebit de important pentru România.

Cetățenii sunt așteptați să își spună punctele de vedere, care vor fi luate în considerare în formularea poziției României, în Parlament, în momentul dezbaterilor.Deputatul european Rareș Niculescu a declarat: „Deciziile cu privire la politica agricolă europeană sunt esențiale pentru România. Viitorul nostru depinde de deciziile care vor fi luate de Parlament și de Consiliu, în acest an. Avem nevoie de cele mai bune și de cele mai argumentate poziții, iar acestea trebuie să vină din partea cetățenilor”.Politica Agricolă Comună este cea mai importantă dintre politicile comunitare europene. În prezent, 13,6 milioane de persoane sunt angajate direct în sectoarele agriculturii, silviculturii și pescuitului, iar încă 5 milioane de oameni lucrează în industria agroalimentară, UE fiind cel mai mare producător mondial de alimente.