monitorulcj.ro Menu
Politică

Rezervoarele de apă modernizate cu fonduri UE

Ieri, la sediul Companiei de Apă Someş a avut loc semnarea contractului cu firma care a câştigat licitaţia pentru contractul „Rezervoare şi staţii de pompare Cluj-Napoca”.

Potrivit unui comunicat al Companiei de Apă Someş, contractul face parte dintr-un proiect major derulat cu finanţare europeană, în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Valoarea contractului este de circa 25,9 milioane de lei (fără TVA) şi este prevăzut a se derula pe o perioadă de 16 luni de la data semnării contractului.Lucrările cuprinse în acest contract vor avea în vedere construirea a trei rezervoare noi în zonele Făget, Palocsai şi Borhanci, a trei staţii de pompare noi în zonele Făget, Eugen Ionesco şi Borhanci, reabilitarea a 11 rezervoare din şase locaţii din municipiu (Observator, Lunii, Academiei, Rahova, Odobeşti, Becaş) precum şi reabilitarea unei porţiuni de 8 km din aducţiunea Dn 1.400 mm Gilău-Floreşti.Lucrările au ca scop creşterea eficienţei sistemului de alimentare cu apă potabilă în municipiu. Contractul face parte din proiectul major de investiţii „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj/Sălaj”, co-finanţat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 196,9 milioane de euro, derulat de Compania de Apă Someş în perioada 2008 - 2013.