monitorulcj.ro Menu
Politică

Rădulescu este mulţumit de decizia CCR privind comasarea alegerilor

Preşedintele PC Cluj, senatorul Şerban Rădulescu, consideră că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor este un act de normalitate democratică.

Liderul PC Cluj consideră că trebuie văzută motivaţia Curţii, pentru a putea continua discuţia privind datele alegerilor, dar şi modalităţile de realizare a scrutinului electoral. „Respectând principiile democratice, cred că alegerile primarilor, dar şi a preşedinţilor de consilii judeţene ar trebui să aibă loc în două tururi de scrutin, în acest fel reprezentativitatea aleşilor locali ar fi consfinţită şi ar fi un act de respect pentru electorat şi pentru societatea civilă românească”, a declarat Şerban Rădulescu.