Politică
Consultări privind legea sănătăţii
Ministerul Sănătăţii începe de mâine consultările pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, dar şi pentru revizuirea pachetului de servicii de bază acordat asiguraţilor, primii fiind reprezentanţii Colegiului Medicilor din România.
„Având în vedere importanţa socială a acestor reglementări, precum şi interesul manifestat de toate structurile sociale, considerăm necesară implicarea profesioniştilor din sistem, dar şi a reprezentanţilor societăţii civile în stabilirea măsurilor de reorganizare ale sistemului în vederea rezolvării principalelor probleme cu care acesta se confruntă, respectiv dezechilibrul financiar şi nivelul nesatisfăcător al calităţii serviciilor medicale”, a declarat luni secretarul de stat, medicul Vasile Cepoi, citat într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.Dezbaterile se vor desfăşura după un program care va fi postat pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii cel târziu astăzi. De asemenea, pe site-ul Ministerului vor fi publicate, transparent, toate propunerile rezultate din dezbateri. Ministerul Sănătăţii va informa periodic cetăţenii asupra derulării procesului de elaborare a legii.