Politică
USL „se implică transparent“ în manifestările de protest
Politicienii din opoziție afirmă că susțin „interesele populației”.
Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a declarat ieri că social-democraţii trebuie să se implice şi să îi susţină pe oamenii care vreme de cinci zile au ieşit în stradă, chiar dacă nu PSD este iniţiatorul protestelor. La rândul său, liderul PNL Cluj, Marius Nicoară a precizat că USL se va implica în acţiunile de protest în mod „transparent şi conform legii“. Mai mult, el a anunţat că joi, la Bucureşti, Uniunea va organiza un miting, la nivel naţional.
Tot ieri, secretarul general al PDL, Ioan Oltean a criticat implicarea Uniunii Social Liberale în manifestările care au avut loc în stradă, în ultimele zile în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Jorj le cere românilor să nu se lase manipulaţiLiderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj a declarat ieri că deşi nu PSD a iniţiat manifestările „trebuie să fim printre oameni, pentru că nu avem voie să-i lăsăm singuri“. În opinia liderului social democrat, oamenii au ieşit în stradă din cauza presiunilor statului asupra omului obişnuit care, în ultimii ani au crescut. „Indiferent ce întrebări îmi pun pe acest subiect, răspunsurile sunt aceleaşi: vrem acelaeaşi lucruri ca şi oamenii din stradă, vrem ca oamenii ca Raed Arafat să-şi primească respectul şi recunoaşterea, vrem schimbare, vrem îndepărtarea de la putere a guvernanţilor incapabili, vrem dialog, vrem democraţie, vrem alegeri la termen şi nu este un secret – Da, vrem Jos Băsescu. Şi atunci de ce să stăm pe margine, şi să privim la oamenii care sunt legitimaţi, fotografiaţi şi amendaţi pentru că au curajul să-şi ceară libertatea. Nu vom sta deoparte, pentru că a avea capacitate de mobilizare este un atu şi nu un lucru pe care să îl ascundem“, a spus Jorj. Nicoară: „Noi susţinem dorinţa populaţiei“Liderul PNL Cluj, Marius Nicoară a precizat, la rândul său că USL susţine dorinţa populaţiei, „însă nu îi trimitem noi în stradă“. El a declarat că la mitingul de joi de la Bucureşti şi-au anunţat deja intenţia de a participa şi reprezentanţi ai USL Cluj. „La proteste participă cine doreşte. De altfel, la ultimul miting de la Cluj oamenii care au ieşit în stradă scandau şi lozinci anti USL. Joi va fi un miting al USL, la nivel naţional, la Bucureşti, de la ora 15,30. Va fi un miting pe care ni-l asumăm, cu toate aprobările necesare, conform legii, şi paşnic. Noi ne implicăm transparent. La Cluj, în ultimele zile au fost tot mai mulţi, pentru că oamenii s-au săturat de această inginerie a PDL şi iese în stradă. În ce priveşte violenţele de la Bucureşti, cred că acolo sunt provocări şi provocatori, care nu legătură cu noi“, a explicat Nicoară pentru monitorulcj.ro. Democrat liberalii acuză USL de implicare în manifestăriDemocrat liberalii critică, în schimb implicarea Uniunii Social Liberale în manifestările care au avut loc în stradă în ultimele zile în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. „S-a văzut că USL este în spatele manifestărilor de zilele acestea. Cele de vineri şi sâmbătă nu, dar cele de luni da. S-a văzut şi la Bistriţa că în rândul protestatarilor s-au aflat lideri şi reprezentanţi ai USL“, a declarat Oltean, citat de Agerpres. Pe de altă parte, deputatul PDL clujean Petru Călian acuză USL de „bâjbâială“. „Este o contradicţie între cei doi lideri ai USL. Pentru că referitor la aceste proteste, una spune Antonescu, alta spune Victor Ponta - şi anume că nu se grăbeşte în acest sens. Deci consider că există o bâjbâială, la nivelul USL. Cu ce soluţii ar veni, dacă ar prelua de mâine conducerea? Nu au soluţii, nu vin cu o alternativă clară. Cred că tot soluţiile PDL trebuie luate în considerare. De asemenea, cred că un lucru deosebit de important este faptul că la Cluj manifestările sunt paşnice“, a spus Călian pentru monitorulcj.ro. A cincea zi de protestePeste 1000 de clujeni au protestat luni seară, pe străzile din centrul oraşului împotriva preşedintelui şi a Guvernului, oamenii scandând lozinci contra actualei puteri politice, fluturând steaguri tricolore dar şi steaguri cu însemne regale. Potrivit Agerpres, pe lângă demisia preşedintelui şi a premierului, oamenii au transmis şi mesaje anti-PDL având asupra lor bannere cu „Roşia Montană“ sau cu „Trăiască Regele!“ ori inscripţionate cu mesaje de susţinere a lui Raed Arafat. „PDL şi USL, aceeaşi mizerie“, au mai scandat protestatarii, care şi-au început demonstraţia în Piaţa Unirii, apoi au făcut un tur al centrului oraşului, prin Piaţa Avram Iancu, pe la Prefectură, Primăria Cluj-Napoca şi Casa de Cultură a Studenţilor. Protestatarii clujeni s-au declarat solidari cu cei din Bucureşti şi au scandat „Fără violenţă“ şi „Jandarmii sunt cu noi“. De asemenea, ieri, în cea de-a cincea zi de proteste, sute de persoane s-au adunat în Pieţele din centrele oraşelor încă din jurul orei 14, afişând pancarte cu lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului.